Dorohoi News Logo

Atenție! Românii care muncesc în străinătate mai mult de 6 luni vor trece obligatoriu pe la ANAF!

muncitor

Viitorul cod fiscal pare-cel putin la o prima evaluare-mai exigent decat actuala legislatie fiscala in ceea ce priveste stabilirea rezidentei fiscale a persoanele fizice din Romania, care se deplaseaza in strainatate pentru o perioada mai mare de 6 luni. Astfel, se reglementeaza situatiile de impozitare pentru un cetatean roman care, desi are domiciliul in tara, faptic acesta locuieste de facto si realizeaza venituri in alte state. La fel de importanta este si situatia persoanelor straine care sosesc in Romania si indeplinesc conditiile de asimilare a rezidentei fiscale in tara noastra.

Desigur, se impune stabilirea unei rezidente fiscale a unei persoane fizice pentru a stabili carui stat ii revine dreptul legitim de incasare a impozitelor aferente veniturilor realizate de o persoana fizica, scrie hotnews.ro. Din aceasta perspectiva, este chiar in interesul persoanei fizice sa-si stabileasca cu certitudine tara de rezidenta fiscala. Cel putin la nivel de doctrina, o persoana fizica nu poate sa fie rezidenta fiscal - pe parursul unui an fiscal - decat intr-un singur stat, exceptiile in acest sens fiind generate de situatia in care statele nu se pun de acord asupra stabilirii rezidentei fiscale a unei persoane si urmeaza proceduri de mediere.

Cand este rezidenta fiscal o persoana fizica in Romania, conform viitorului Cod fiscal, ce va intra in vigoare de la 01 ianuarie 2016 ?

Este considerata persoana fizica rezidenta fiscal in Romania orice persoana fizica - indiferent de cetatenia pe care o are - care indeplineste cel putin una dintre urmatoarele conditii:
a) are domiciliul in Romania;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat in Romania;
c) este prezenta in Romania pentru o perioada sau mai multe perioade care depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, care se incheie in anul calendaristic vizat;
d) este cetatean roman care lucreaza in strainatate, ca functionar sau angajat al Romaniei intr-un stat strain;

Noi obligatii de inregistrare fiscala la A.N.A.F. reglementate chiar de Codul fiscal
Pentru urmarirea acestor situatii - si, mai ales, pentru stabilirea modului de impozitare a veniturilor realizate de aceste persoane - sunt introduse la art. 59 alin. (4) - (7) din Legea nr. 277/2015 noul Cod fiscal, mai multe reguli de impozitare. In acest sens, persoanele fizice trebuie sa depuna la autoritatea fiscala competenta declaratii fiscale privind stabilirea rezidentei fiscale in Romania sau renuntarea la rezidenta fiscala in Romania.

Textul normativ:

Persoana fizica nerezidenta, care a indeplinit pe perioada sederii in Romania conditiile de rezidenta potrivit art. 7 pct. 28 lit. b) sau c)...(are centrul intereselor vitale in Romania sau este prezent in tara mai mult de 183 zile intr-un an), va fi considerata rezidenta in Romania pana la data la care persoana fizica paraseste Romania. Aceasta persoana are obligatia completarii si depunerii (la autoritatea fiscala competenta din Romania) a formularului prevazut la art. 230 alin. (7), in termen de 30 de zile inaintea plecarii din Romania pentru o perioada sau mai multe perioade de sedere in strainatate care depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, si nu va mai face dovada schimbarii rezidentei fiscale intr-un alt stat.

Persoana fizica rezidenta romana, cu domiciliul in Romania, care dovedeste schimbarea rezidentei intr-un stat cu care Romania are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri, este obligata in continuare la plata impozitului pe veniturile obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara Romaniei, pana la data schimbarii rezidentei sale fiscale. Aceasta persoana are obligatia completarii si depunerii la autoritatea competenta din Romania a formularului prevazut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile inaintea plecarii din Romania pentru o perioada sau mai multe perioade de sedere in strainatate care depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive, si va face dovada schimbarii rezidentei fiscale intr-un alt stat.

Rezidentii statelor cu care Romania are incheiate conventii de evitare a dublei impuneri trebuie sa isi dovedeasca rezidenta fiscala printr-un certificat de rezidenta emis de catre autoritatea fiscala competenta din statul strain sau printr-un alt document eliberat de catre o alta autoritate decat cea fiscala, care are atributii in domeniul certificarii rezidentei conform legislatiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.

Persoana fizica rezidenta romana, cu domiciliul in Romania, care dovedeste schimbarea rezidentei intr-un stat cu care Romania nu are incheiata conventie de evitare a dublei impuneri este obligata in continuare la plata impozitului pe veniturile obtinute din orice sursa, atat din Romania, cat si din afara Romaniei, pentru anul calendaristic in care are loc schimbarea rezidentei, precum si in urmatorii 3 ani calendaristici. Aceasta persoana are obligatia completarii si depunerii la autoritatea competenta din Romania a formularului prevazut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile inaintea plecarii din Romania pentru o perioada sau mai multe perioade de sedere in strainatate care depasesc in total 183 de zile, pe parcursul oricarui interval de 12 luni consecutive.

Formularul indicat la art. 230 alin. (7) din noul cod fiscal - Machetele Chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la sosirea in Romania si Chestionar pentru stabilirea rezidentei fiscale a persoanei fizice la plecarea din Romania se stabilesc prin norme. Aceasta procedura este valabila si aplicabila si in prezent si este reglementata de Ordinul nr. 74 / 2012, privind stabilirea rezidentei fiscale a unei persoanei fizice.

In loc de concluzie: Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii. Daca va aflati in una din situatiile descrise anterior, e necesar sa detineti documentele justificative, pentru a evita astfel riscurile recalificarii fiscale a rezidentei fiscale.

Nota: cei doi consultanti fiscali autori ai articolului se delimiteaza de orice fel de actiuni politice sau propagandistice, exprimandu-si viziunea proprie asupra efectelor viitoarei legislatii fiscale. Opiniile lor reprezinta punctul personal de vedere.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web