O promoţie de week-end a Petrom coboară preţurile motorinei cu 3 bani pe litru şi ale benzinei cu 6 bani pe litru, în sute de staţii din întreaga ţară.
În Secuime, găsim cea mai ieftină motorină din ţară. În schimb, benzina este mult mai scumpă, în jurul a 5,05 -5,10 lei pe litru.
Benzină ieftină găsim în Moldova, cele mai ieftine staţii sunt în Bacău, unde acum găsim acest carburant cu 4,93 - 4,95 lei pe litru. De la ora 23.00, preţurile coboară cu 6 bani, astfel încât, mâine şi poimâine, benzina va costa 4,87 – 4,89 lei pe litru.
Dobrogea este o altă zonă unde carburanţii sunt ieftini. În Babadag, motorina şi benzina costă circa 4,90 lei.
Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%., sau chiar mai mult.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea propriede circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV. Sursa: economica.net