Scăderi de prețuri practicate de magazinele din România au fost departe de potențialul maxim de ieftinire ca urmare a taxelor mai scăzute aplicate de la 1 ianuarie 2016.
Românii trăiesc cu senzaţia unor ieftiniri după scăderea TVA-ului de anul trecut, mai ales că marile lanţuri de magazine s-au lăudat încă din decembrie cu treceea la TVA-ul redus. FALS, spun analiştii economici! Când ajungi acasă şi te uiţi pe bon constaţi că plăteşti aproape la fel ca anul trecut.
Potrivit datelor oficiale comunicate de Institutul Național de Statistică, prețurile au scăzut în luna ianuarie 2016 cu 0,78% față de luna anterioară și au ajuns la -2,13% în raport cu aceeași lună a anului precedent.
Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,47% în timp ce mărfurile nealimentare și servciile, beneficiare ale reducerii TVA de la 24% la 20%, s-au ieftinit cu 1,56% și, respectiv, 1,12%.
Potrivit unei analize CursdeGuvernare.ro, aceste scăderi de prețuri au fost departe de potențialul maxim de ieftinire ca urmare a taxelor mai scăzute aplicate de la 1 ianuarie 2016. Acest potențial, dacă întreaga diferență de taxare s-ar fi dus în beneficiul populației, ar fi fost de 3,23%.
Transmiterea către consumatori s-a făcut, deocamdată, în proporție mai mică de jumătate la mărfuri nealimentare și doar ceva mai mult de o treime la servicii. Ceea ce poate fi pus pe seama unui anumit interval de întârziere în propagarea efectelor dar este și efectul majorărilor de venituri care au permis creșterea prețurilor de bază, cele fără TVA. Sursa: realitatea.net