Dorohoi News Logo

Indemnizațiile pentru mame au trecut de votul final. Plafonul de 3.400 de lei, eliminat

mame-copii

Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, în unanimitate, proiectul de lege care prevede eliminarea plafonului maxim de 3.400 de lei al indemnizaţiei lunare acordate mamelor, pentru creşterea copilului. Au fost 262 de voturi ”pentru”. Camera Deputatilor este decizionala, legea va merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis. Potrivit proiectului, mamele vor beneficia de o indemnizație de 85% din veniturile pe ultimele 12 luni, indiferent de perioada pe care aleg să o stea acasă, pentru a-și crește copilul.

Cele mai importante modificări pe care le aduce proiectul de lege:

- nu mai exista plafonul maxim al indemnizatiei de 3400 lei/luna;

- mamele vor primi indemnizatie lunara in cuantum de 85% din media veniturior nete primite in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani, insa nu mai putin de 85% din salariul minim brut pe tara - eliminandu-se ISR-ul (indicele social de referinta care era in valoare de 50 de lei) din lege;

- se acorda indemnizatia pana la implinirea varstei de doi ani de catre copil;

- daca decid sa se intoarca, mamele vor primi stimulent de insertie in cuantum de 50% din indemnizatia minima (adica din 85% din salariul minim brut);

- nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata, pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.

Dacă va fi adoptat de deputați și promulgat de președintele Klaus Iohannis, proiectul ar putea intra în vigoare de la 1 iulie 2016.

Reamintim că Executivul, prin vocea premierului Dacian Cioloș și a ministrului Muncii, Ana Costea, a anunțat că nu sunt bani pentru o eventuală eliminare a plafonului maximal privind indemnizația pentru creșterea copilului.

„Când Parlamentul vine cu modificări sau cu propuneri legislative care vizează alocari bugetare, o spune Constituţia, e important să precizeze de unde luăm bani dacă e vorba de bugetul pe anul acesta. Bugetul pe anul viitor, deja cu angajamentele pe care le avem, înseamnă un deficit care riscă să mearga peste 3%”, declara, săptămâna trecută, în cadrul unei emisiuni televizate, Dacian Cioloş.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web