Dorohoi News Logo

Pensie pentru români. Noua lege intră în vigoare azi. Interes maxim pentru noile măsuri publicate deja în Monitorul Oficial

pensie-pentru-romani

Conform ziuaconstanta.ro, cine nu a ajuns încă la vârsta de pensionare va putea să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani. Condiţia pentru cei interesaţi este să nu aibă perioade în care au fost asigurați în sistemul social autohton.
 
Măsura stabilită prin Legea nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 842 din 24 octombrie 2016 și va intra la 27 octombrie.

Art. 1
 (1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia.
(2) Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentei legi persoanele pentru care exista obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Perioadele pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele anterioare datei la care sunt îndeplinite condiţiile, prevăzute de lege, privind vârsta standard de pensionare.
(4) Vârsta standard de pensionare este prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Perioadele pentru care, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, persoanele prevăzute la alin. (1) achită contribuţia de asigurări sociale se consideră stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.

Art. 2.
(1) Persoanele interesate prevăzute la art. 1 alin. (1) încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
(2) Contractul de asigurare socială prevăzut la alin. (1) se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.

Art. 3.
Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială potrivit prezentei legi şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Art. 4.
(1) Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
(2) Baza lunară de calcul prevăzută la alin. (1) o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare lună/ dintre lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Baza lunară de calcul prevăzută la alin. (2) nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
(4) Valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, prevăzut la alin. (3), este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată. Sursa: Evz.ro

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web