Tarifele maxime pentru abonamentele acordate elevilor ce pot fi practicate de operatorii de transport rutier variază de la 10 lei (fără TVA), pentru distanța minimă de 3 kilometri, până la 174 de lei (fără TVA), pentru distanța maximă de 50 de kilometri. Sumele aferente fiecărei distanțe în interiorul acestui ecart (3-50 kilometri) și metodologia de calcul a acestor tarife au fost aprobate de Guvern în ședința de miercuri.
Reglementarea unui tarif maximal se impunea în condițiile în care tarifele practicate de operatorii de transport public au variații foarte mari pentru aceeași distanță, prețurile maxime fiind și de până la 13 ori mai mari decât prețurile minime.
Actul normativ adoptat miercuri este complementar ordonanței de urgență aprobată în luna octombrie, prin care operatorii de transport rutier sunt obligați să emită abonamente pentru transportul elevilor, decontate integral din bugetul de stat pentru distanțe de până la 50 de kilometri. Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport a elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părților.
Tarifele maxime pentru abonamentele de transport școlar sunt valabile până la 1 septembrie 2017. Ulterior, autoritățile competente în domeniu vor efectua o analiză amănunțită în vederea actualizării de către Guvern a nivelului tarifelor în funcție de noile costuri ale companiilor de transport, precum și pentru a se stabili dacă există zone omogene din punct de vedere al condițiilor specifice furnizării serviciului de transport, care să justifice stabilirea de tarife diferențiate. Tariful maxim per kilometru se va stabili pe baza unor standarde de cost emise de autoritățile cu atribuții de reglementare pe piețele serviciilor de transport de persoane.
Decizia face parte din măsurile de combatere și reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri. Conform datelor existente la nivelul Ministerului Educației, în anul școlar 2015-2016 peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.
În același timp, măsura a fost luată având în vedere că România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii, 19,1% din populația de 18-24 de ani, rată care a crescut de la 17,3% în 2013. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, iar liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană.