La nașterea unui copil, părinții pot solicita concediul pentru creșterea copilului și, astfel, pot beneficia de indemnizația lunară aferentă. Limita minimă a acestei indemnizații urmează să se modifice odată cu creșterea salariului minim, programată pentru 1 februarie, anunță avocatnet.ro.
Valoarea minimă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni, consecutive sau nu, lucrate în decursul ultimilor doi ani de dinaintea nașterii copilului. Această indemnizație are o limită minimă ce reprezintă 85% din salariul minim brut pe țară.
Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care salariul minim pe economie ar urma sa crească, de la 1 februarie, la 1.450 de lei, ceea ce se va traduce automat și printr-o majorare a limitei minime a indemnizației lunare pentru creșterea copilului. Astfel, începând din februarie, nicio indemnizație de creștere a copilului nu va putea fi mai mică de 1.232,5 lei (85% din 1450 de lei), adică cu 170 de lei mai mult decât valoarea actuală.
Până acum, indemnizația minimă era de 1.062,5 lei (85% din 1250 de lei, cât este în acest moment salariul minim pe economie).
Vă reamintim că solicitantul concediului pentru creșterea copilului și implicit al indemnizației poate fi oricare dintre părinți, condiția fiind ca acesta să fi avut venituri impozabile timp de minimum 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului. Începând cu jumătatea anului trecut, durata concediului pentru creșterea copilului este unică, și anume de doi ani, anterior fiind folosit un sistem bazat pe opțiunea părinților de a alege o durată a concediului de unul sau doi ani.