În acest an, pensionarii se vor bucura de toată atenţia guvernanţilor, care le va aduce şi bani în plus. Prin urmare, după ce au beneficiat deja de o majorare a punctului de pensie, odată cu începutul acestui an, pensionarii vor scăpa, odată cu debutul lunii februarie, de impozitul de 16% pentru pensiile de până la 2.000 de lei dar nu vor mai plăti nici contribuţia medicală (CASS) de 5,5%. Mai mult, de la 1 iulie este prognozată o nouă majorare a punctului de pensie, care va ajunge la 1.000 de lei.
Mai mult, de la 1 martie, niciun pensionar nu va mai beneficia de o pensie minimă de 400 de lei, ci de 520 de lei, asta după ce, printr-o ordonanţă de urgenţă de guvern, plafonul indemnizaţiilor sociale pentru pensionari va fi majorat. De această majorare vor beneficia pensionarii care au venituri proprii mai mici sau de până la 400 de lei sau prin cumul de venituri, cum ar fi pensia şi indemnizaţia pentru soţul supravieţuitor.
Nu în ultimul rând, de la 1 iulie, punctul de pensie va fi majorat din nou. Astfel, după ce la 1 ianuarie s-a realizat o creştere de la 871,7 lei la 917,5 lei, punctul de pensie va ajunge, în vară, la 1.000 de lei, pentru toţi pensionarii din sistemul public de pensii.