Dorohoi News Logo

Toți cei care primesc pensie de urmaș sunt vizați! Detalii importante din noua Lege a Pensiilor

pensii

Vești importante pentru cei cu pensie de urmaș. Potrivit noii legi a pensiilor, votată de senatori, intervin anumite modificări la acest tip de pensie.

Fostul ministru, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat cu ceva timp în urmă regula generală pentru calcularea pensiei minime, dar a făcut şi o precizare importantă pentru cei care încasează pensie de urmaş.

La vechimea minimă de 15 ani, o persoană primeşte 45% din salariul minim brut, plus 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.

Exemplu: o persoană cu 19 ani vechime – 45%+4%= 49% di salariul minim brut.

Excepţie la această regulă o fac pensionarii în plată cu vechime de minim 10-15 ani, care vor primi 40% din salariu minim brut plus 1% din salariul minim brut pentru fiecare an în plus.

În ceea ce priveşte pensia de urmaş, soţul supravieţuitor poate opta să primească 50% din pensia celui decedat.

Exemplu: dacă soţia are o pensie de 1.000 de lei şi soţul are o pensie de 3.000 de lei, jumătate din pesia soţului este 1.500 de lei si desigur ar opta pentru aceasta. O altă opţiune este ca soţul supravieţuitor să primească pensia lui plus 25% din pensia celui decedat.

S-a vorbit şi despre valorificarea tuturor drepturilor. Aici se iau în calcul toate drepturile salariale pentru care s-au plătit contribuţii la pensie şi vizează perioada 1 februarie 1975-1 aprilie 2001. Dacă pensionarul prezintă acte doveditoare din care rezultă o sumă mai mare de 10% atunci se suplimentează.

Fostul Ministrul Muncii a prezentat şi formula de calcul a pensiei.

Numărul total de puncte X valoare punctului de referinţă = Pensia.

Numărul total de puncte îl reprezintă suma punctajelor anuale, iar valoarea punctului de referinţă o reprezintă punctul de pensie din 2021, împărţit la 25.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web