Dorohoi News Logo

Şi taximetriştii din Dorohoi trebuie să îşi ţină contabilitatea

contabilitatea

De la 1 ianuarie, transpor­tatorii autorizaţi, persoane fizice sau asociaţii familiale, care execută transport în regim de taxi vor fi supuşi impozitării în regim real, pe baza datelor din contabili­tatea în partidă simplă. Cadrul legal este Legea nr. 168/2010  pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul com­baterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane.
   Determinarea venitului net se va realiza pe baza venitului brut înregistrat în memoria fiscală a aparatului de taxat a sumelor încasate, conform rapoartelor memoriei fiscale, din care se scad cheltuielile deductibile fiscal. În acest sens, contribuabilii care exer­cită activitatea de transport persoane în regim de taxi sunt obligaţi să organizeze şi să conducă contabilitatea în partidă simplă, să comple­teze Registrul-jurnal de înca­sări şi plăţi, Registrul-inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia în ma­terie. Totodată, aceşti contri­buabili sunt obligaţi să se prezinte la organul fiscal competent unde au domi­ciliul fiscal pentru a depune declaraţia privind venitul estimat pentru anul 2011 (model 220), până cel târziu la data de 31 ianuarie 2011.
   Pentru informaţii supli­mentare, contribuabilii se pot adresa birourilor/ comparti­mentelor de asistenţă contri­buabili persoane fizice din cadrul administraţiilor finan­ţelor publice teritoriale. (DorohoiNews.ro)

Autor: DorohoiNews.ro

 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web