Dorohoi News Logo

Peste 200.000 de fermieri vor primii câte 100 de euro pe hectar

plata-hectar

Un număr de peste 200.000 de beneficiari persoane fizice vor primi sumele, a anunțat ministrul Florin Barbu. Acest sprijin financiar se acordă începând cu toamna anului 2022.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că Ministerul Agriculturii a înregistrat câteva premiere în ceea ce privește alocarea de fonduri pentru producătorii agricoli, cu accent pe sectorul vegetal și beneficiarii persoane fizice.

Florin Barbu: Peste 200.000 de fermieri primesc câte 100 de euro pe hectar
Pentru prima dată, ministerul a alocat suma de 100 de euro pe hectar pentru peste 200.000 de beneficiari din sectorul vegetal. Acest sprijin financiar, care este acordat începând cu toamna anului 2022, este o premieră pentru beneficiarii persoane fizice în România și vine ca un răspuns la nemulțumirile fermierilor din acest sector.

Ministrul Florin Barbu a subliniat că este conștient de dificultățile cu care se confruntă agricultura românească, în special în ceea ce privește prețurile cerealelor și competiția de pe piața globală. Acesta a dat exemplul recent al Rusiei, care a introdus pe piață o cantitate mare de grâu la prețuri de dumping.

„Gândiți-vă, că în sectorul vegetal, 100 de euro/cultură, din toamna anului 2022! Sunt peste 200.000 de beneficiari. Este pentru prima oară când Ministerul Agriculturii alocă fonduri și persoanelor fizice, nu numai persoanelor juridice.(…) Cea mai mare nemulțumire a fermierilor este sectorul vegetal, pentru că știm prețurile cerealelor, știm problemele cu care se confruntă. Este o problemă de piață, este o problemă cu Bursa Mondială a Cerealelor pentru că(…) Rusia a pus pe piață acum trei săptămâni, Rusia a pus pe piață peste 20 de milioane de tone de grâu la un preț foarte mic, de dumping, de 138 euro/tonă…”, a spus acesta.

În ceea ce privește eventualele pierderi de venituri înregistrate de fermieri, Florin Barbu a asigurat că acestea vor fi sprijinite de guvern și minister. Astfel, acolo unde se constată pierderi, Ministerul Agriculturii va interveni pentru a acoperi aceste pierderi și pentru a ajuta fermierii să-și mențină stabilitatea financiară.

„Acolo unde se înregistrează pierderi, încercăm să acoperim acea pierdere pentru a încerca să stabilizăm firmele, în anul acesta, și, bineînțeles, ca fermierii români să poată să-și desfășoare campania agricolă și în anul următor”, a mai adăugat ministrul.

Florin Barbu a subliniat că rezultatele acestor măsuri vor deveni vizibile în lunile iulie-august, când banii vor fi transferați în conturile fermierilor, facilitând desfășurarea campaniei agricole și în anul următor.

APIA a plătit aproape 120 milioane lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2023
Peste 119,899 milioane lei este suma acordată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) ca sprijin financiar unui număr de 17.794 de beneficiari pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2023.

Din valoarea totală a ajutorului de stat, cea mai mare parte, aproximativ 104,508 milioane de lei, va fi alocată sectorului vegetal pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2023. De asemenea, sectorul zootehnic va beneficia de suma de 15,391 milioane lei.

Conform sursei citate, cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000 litri pe an. Asta prevede anexa la Hotărârea de Guvern nr. 1174/2014, cu modificările și completările ulterioare.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web