Dorohoi News Logo

Laptele, luxul din magazine

Laptele

Preţul laptelui din magazine creşte mai ceva decât tarifele carburanţilor. Acesta s-a scumpit în doar o săptămână cu 20 procente şi a sărit de 5 lei pe litru. Asta, în timp ce la producător tariful este neschimbat din vara anului trecut, adică litrul de lapte este de peste trei ori mai ieftin faţă de preţul de raft.
   Consiliul European este cu ochii pe preţul laptelui din toată Uniunea Europeană, spune ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără. Preţul creşte în mai toate statele comunitare, dar nicăieri ca în România.
"Profitul acesta se duce spre zona comercială. Costul în coşul zilnic asupra consumatorului este formidabil. Şi el nu este relaţionat cu producătorul, cu cel care creşte animalul, care mulge, care păstrează indici de calitate. Hipermarketurile îşi permit să ridice atât de mult preţurile, pentru că la noi nu se iau măsurile care trebuie. Este o lege de bune practici cu produsele alimentare, dar nu se aplică", a declarat Valeriu Tabără.
Laptele a ajuns în hipermarketuri la peste 5 lei pe litru, faţă de 2,79 lei, cât era în iunie 2010. Astfel, dacă pe 29 iunie, litru de lapte costa 2,79 de lei, pe 4 ianuarie acesta a crescut la 4,17, iar câteva zile mai târziu, pe 13 ianuarie, preţul crescuse la 5,02 lei.
Hipermarketurile au monopol de piaţă, aşa că scumpesc ce şi cât vor. "În primul rând, în nicio ţară nu cred că monopolul comercial este atât de dezvoltat ca la noi. Din mai multe motive. S-a lăsat să se construiască aceste supermarketuri foarte aproape de marile oraşe şi au desfiinţat ce este în jur. Aici ar fi trebuit să fie acele mici buticuri şi acele magazine de cartier, în prag de dezvoltare, pe care le găseşti şi în Germania, şi în Franţa, Statele Unite, SUA cu precădere", a completat Valeriu Tabără. (DorohoiNews.ro)
 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web