Dorohoi News Logo

Cum poţi pierde totul din cauza unei restanţe la credit

restante

În cazul în care nu îşi acoperă paguba prin executarea garanţiei aduse la credit, băncile pot vinde aproape orice alt bun al debitorului.

Declinul pieţei imobiliare a adus mii de români cu credite în situaţia de a pierde totul, nu numai casa ipotecată, în cazul în care nu au posibilitatea de a achita ratele. „Putem urmări orice alte bunuri din patrimoniul debitorului sau al codebitorului în contextul în care valorificarea garanţiei nu acoperă valoarea creanţei către bancă", explică pentru RL Liviu Fenoghen, coordonator regional în direcţia recuperare creanţe a BRD. În ceea ce priveşte natura bunurilor ce pot fi valorificate de către bancă excepţii relevante sunt doar produsele alimentare şi obiectele de cult.

De asemenea, banca se îndreaptă împotriva tuturor veniturilor datornicului cu excepţia celor din ajutoare sociale de genul alocaţiilor pentru copii. „Banca este în posesia unui titlu executoriu, care are o anumită valoare - suma de recuperat. Procedurile se declanşează prin toate cele trei forme de executare silită (imobiliară, mobiliară şi poprire), prin urmărirea tuturor bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă sunt sau nu constituite drept garanţie", spune şi Ilie Dinu, şeful Corpului executorilor bancari din Raiffeisen Bank. De acelaşi tratament beneficiază şi firmele cu precizarea că, în unele cazuri, banca nu are dreptul de a executa activele care ajută societatea să funcţioneze.

Administrator cu casa pusă gaj din cauza datoriilor firmei
Situaţia este chiar mai gravă în cazul companiilor ale căror garanţii ipotecare scoase la licitaţie nici măcar nu sunt vândute la preţul actual al pieţei din lipsă de cumpărători. Se poate ajunge astfel la constituirea ca garanţie suplimentară sau executarea unor bunuri care nu aparţin companiei, ci direct administratorului sau acţionarului majoritar. „Avem un caz concludent în acest sens. Este vorba despre un important dezvoltator imobiliar care nu şi-a mai putut îndeplini obligaţiile către bancă. Prin urmare, banca a trecut la executarea garanţiei care însă a fost valorificată la doar 70% din valoarea actuală de piaţă din lipsă de ofertanţi. Am solicitat încuviinţarea executării silite a altor bunuri aparţinând debitoarei. Firma a trebuit să aducă garanţii suplimentare constând într-un bun imobil proprietatea administratorului statutar al societăţii", explică Andrei Dumitru, partener al Dănilă, Petre şi Asociaţii.

Expuşi total
Majoritatea creditelor imobiliare contractate de români au fost luate în perioada 2006-2008. Comparativ cu acea perioadă, preţurile locuinţelor au scăzut, în unele cazuri, cu mai mult de jumătate. Evoluţia indicelui imobiliare.ro, calculat în funcţie de evoluţia preţurilor, arată clar acest lucru. Valoarea indicelui a scăzut de la 2,058 în martie 2008 la 1,03 în decembrie 2010, evoluţie care arată o înjumătăţire a preţurilor. De altfel, executorii bancari nu fac un secret din acest lucru. „Pe calea executării silite se pot obţine preţuri medii între 50% şi 60% din valoarea rezultată în urma raportului de reevaluare, întocmit în cadrul procedurii", punctează Liviu Fenoghen, care este şi preşedintele Asociaţiei Profesionale a Executorilor Bancari. (DorohoiNews.ro)
 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web