Dorohoi News Logo

Atacul informatic bancar ia amploare: BRD a sistat toate plăţile online cu cardurile Maestro

brd-cardurile-maestro

După ce Visa Europe a anunţat că este posibil să existe o breşă de securitate în baza de date, şi Mastercard a înştiinţat vineri băncile că există suspiciuni de fraudă şi în cazul acestui tip de carduri. Primul grup bancar care a luat măsuri este BRD - Groupe Société Générale.

Banca BRD a sistat toate plăţile online cu cardurile Maestro
Suspiciunile de fraude în sistemul bancar au repercusiuni reale asupra utilizatorilor de carduri Visa şi Mastercard.

BRD a sistat toate plăţile online, iar surse bancare citate de rtv.net susţin că City Bank schimbă cardurile bancare din motive de securitate.

Alarmă de fraudă: CEC a blocat cardurile
Totodată, 17.000 de carduri eliberate de CEC Bank au fost blocate miercuri. Potrivit unui comunicat transmis presei, CEC spune că a luat măsura de "de blocare şi re-emitere card şi cod PIN, fără cost, pentru un număr de carduri din portofoliul propriu". Şi alte bănci ar putea lua o decizie similară.

Reprezentanţii Mastercard nu au dat nicio informare oficială presei până la această oră, dar Visa şi-a atenţionat clienţii şi i-a îndrumat să raporteze băncii emitente orice activitate suspectă în privinţa cardurilor.

"Visa Europe a fost informată de probabilitatea unei breşe de securitate în baza de date a unui procesator din Europa. S-a deschis o anchetă în acest sens şi lucrăm îndeaproape cu băncile pentru a ne asigura că posesorii de card sunt protejaţi. Întrucât ancheta este în curs de desfăşurare, nu putem oferi mai multe informaţii în acest moment", a declarat Cătălin Creţu, director general al Visa Europe pentru România.

"Posesorii de carduri trebuie să fie atenţi la conturile lor şi să raporteze băncii emitente orice activitate suspectă sau neobişnuită. Posesorii de carduri care sunt victime inocente ale fraudei îşi vor primi banii înapoi, în conformitate cu termenii şi condiţiile băncii care le-a emis cardul ", a adăugat Creţu.

Peste o jumătate de milion de carduri din România, dar şi din alte ţări au fost blocate, după ce băncile au fost avertizate că o bază de date internaţională a fost spartă. Suspiciunile privind atacul informatic asupra sistemului bancar a făcut ca mii de oameni să nu-şi mai poată folosi cardurile. Unii dintre ei au ajuns chiar la poliţie, fiind confundaţi cu infractori care ar fi furat cardurile bancare.

O posibilă breşă de securitate la un procesator european de plăţi a condus la dezvăluirea unor informaţii legate de tranzacţiile efectuate cu unele carduri bancare, a anunţat miercuri Asociaţia Română a Băncilor.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web