Dorohoi News Logo

Un card bancar te anunţă prin SMS de retragerea banilor

bancomat

Utilizatorii cardurilor de credit VISA Bancpost vor primi în mod gratuit alerte prin SMS în cazul retragerilor de peste 100 lei. Mai mulţi români s-au plâns de dispariţia unor sume de pe carduri în urma unor plăţi electronice efectuate la comercianţi, dealtfel refuzate de POS.

Mesajul primit va conţine informaţii cu privire la operaţiunile efectuate, inclusiv pentru retrageri de numerar sau plăţi online, a anunţat ieri Bancpost.

Măsura este salutară în condiţiile în care, în ultimele luni, mai mulţi clienţi ai băncilor s-au plâns că le-au dispărut sume diverse de bani de pe carduri. De regulă, păgubiţii sunt clienţi care efectuaseră plăţi prin card la diferiţi comercianţi, plata le-a fost refuzată în mod repetat de către POS-ul comerciantului dar banii fuseseră totuşi traşi de bancă din contul titlurarului cardului. In urma unor retrageri repetate a unor sume de ordinul zecilor de lei, pagubele înregistrate de un client au atins cel puţin mii de lei.

Cine este alertat?
Alerta este oferită implicit tuturor posesorilor de carduri de credit VISA Bancpost în mod gratuit, însă poate fi dezactivată printr-un apel la call-center de la bancă. "Opţiunea vine în sprijinul clienţilor care vor să ştie mereu situaţia banilor proprii. Titularul de card va fi atenţionat de fiecare dată când din contul său vor fi debitate sume de bani ce depăşesc 100 de lei. Este o metodă de a controla eficient plăţile pe care le faci cu cardul de credit", spune George Georgakopoulos, director senior executiv Bancpost. Alerta prin SMS este parte a strategiei de securitate a cardurilor de credit oferite de Bancpost clienţilor săi, spune compania.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web