Dorohoi News Logo

Parc industrial pe terenul fostei fabrici de zahăr de la Bucecea

Andron Tampau primar Bucecea

Primăria oraşului Bucecea împreună cu conducerea Consiliului Judeţean au demarat procedura pentru înfiinţarea unui parc industrial în zona fostei fabrici de zahăr. Andron Ţîmpău, primarul oraşului Bucecea intenţionează să achiziţioneze terenul care a aparţinut fabricii de zahăr şi să-l pună la dispoziţia investitorilor.

„Sperăm să reuşim în 2013 să facem un parc industrial. Este un proiect pentru care se zbate preşedintele Consiliului Judeţean. Pe terenul fostei fabrici de zahăr se poate face un parc industrial sunt în jur de 26 de hectare. Este cea mai bună locaţie pentru un asemenea parc. Am avut discuţii cu o serie de investitori interesaţi să vină la Bucecea.

Majoritatea în domeniul agriculturii şi industriei alimentare. Avem nişte facilităţi. Dispunem de nişte utilităţi pe care alte localităţi nu le au. Avem gaz metan, canalizare, alimentare cu energie electrică, cale ferată. De asemenea, suntem avantajaţi şi din punct de vedere geografic. Suntem la jumătatea distanţei între Suceava şi Botoşani, la 10-12 kilometri de aeroportul Salcea. Se pot obţine nişte proiecte transfrontaliere pe relaţia Ucraina-România-Republica Moldova”,
a spus primarul oraşului Bucecea care a mai precizat că preţul achiziţionării terenului este estimat la 15-16 miliarde de lei.

Cât priveşte investiţiile ce ar putea fi demarate, primarul oraşului Bucecea spune că este puţin probabil să se înfiinţeze o nouă fabrică de zahăr.

„Nu cred că mai poate fi vorba de o investiţie într-o fabrică de zahăr. Este vorba de materia primă. Lumea nu mai cultivă sfeclă de zahăr. Nu mai este rentabilă o astfel de cultură”, a mai declarat Andron Ţîmpău.

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web