Asigurarea obligatorie a locuinţelor ar putea aduce o ploaie de amenzi în 2013, deoarece foarte puţine dintre locuinţele din România sunt asigurate împotriva dezastrelor. Ca să-i facă pe români să-şi asigure casele, autorităţile pregătesc o nouă legislaţie, mult mai constrângătoare, transmite România TV.
Asigurarea obligatorie a locuinţelor este obligatorie în România doar pe hârtie. Din cele 8,3 milioane de locuinţe din ţara noastră, doar 280 de mii au o poliţă obligatorie cumpărată de către proprietari. Aceasta, deşi poliţele costă doar 10 sau 20 de european, în funcţie de tipul construcţiei.
De vină sunt în primul rând primăriile, care nu îi amendează pe cei care nu îşi asigură casele. Asta deşi legislaţia permite acordarea de amenzi între 100 şi 500 de lei începând din august 2011. Totuşi, situaţia s-ar putea schimba foarte curând.
„Se discută foarte serios la toate nivelurile de o modificare a legii în aşa fel încât să nu mai existe această confuzie între asigurarea obligatorie şi cea facultativă şi cu probabil constrângeri mai puternice, astfel încât toată lumea să se asigure, ca la autoturisme, la RCA", a precizat directorul general adjunct al PAID, Radu Popescu.
Cei care nu se tem de amenzi ar putea avea o surpriză foarte neplăcută. Asta pentru că cei din asigurări se gândesc să adopte modelul turcesc de asigurări.
„Parlamentul din Turcia a luat măsura ca să impună această asigurare obligatorie, iar câteva dintre măsuri au fost: nu poţi să-ţi plăteşti impozitul, lumina şi alte utilităţi până nu arăţi asigurarea obligatorie", a adăugat Radu Popescu.
Dacă noua legislaţie intră în vigoare, experţii se aşteaptă la o mulţime de amenzi asupra celor neasiguraţi. Sursa: rtv.net