Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, după discuţiile cu reprezentanţii FMI, că împreună cu Banca Mondială se caută soluţii pentru ca toţi consumatorii vulnerabili să primească ajutoare pentru energie, iar nivelul acestora să fie puţin mai mare decât creşterea de tarif prognozată.
Câmpeanu a estimat că vor fi "câteva milioane de beneficiari" şi a precizat că se estimează o creştere a facturii de aproximativ şapte lei, iar intenţia este ca ajutorul acordat să fie puţin mai mare decât această sumă.
„Deşi vi se pare suma mică, cred că este corect, pentru că acoperim această creştere şi dăm încă puţin în plus", a mai spus demnitarul.
Ministrul Muncii a precizat că fondurile necesare pentru plata acestor ajutoare vor fi stabilite ulterior, dar este posibil ca acestea să vină din profitul excendentar al companiilor din domeniul petrol şi gaze. Integral pe gandul.info