Dorohoi News Logo

Valoarea facturii la electricitate va scădea cu 4% în august

facturi energie

Valorea facturii la electricitate se va diminua în medie cu 4% în august, ca efect al amânării acordării de către stat a unor certificate pentru producătorii de energie regenerabilă, potrivit vicepreşedintelui ANRE Emil Calotă, care crede că "bula energiei verzi se va calma" la începutul lui 2014.

Opinia publică ar trebui să se calmeze vizavi de impactul negativ sau pozitiv al energiilor regenerabile în piaţa de energie. O abordare relativ simplă ar putea să fie de genul: Aşa cum bula imobiliară a făcut atât de multe valuri acum câţiva ani şi s-a calmat (…), cred că şi bula energiei verzi a ajuns la faza de calmare şi considerăm că începând cu 2014 investiţiile şi funcţionarea acestui sector vor intra în parametri de normalitate", a declarat joi Calotă.

El a afirmat, într-o conferinţă pe teme energetice, că efectul în facturi al aplicării noii legislaţii în privinţa energiei regenerabile va fi de 34%. Având în vedere că din valoare unei facturi la electricitate costul cu certificatele verzi reprezintă 12%, rezultă că facturile ar urma să scadă cu 4%.

Elementele din OUG 57 care sunt conforme cu legislaţia cadru naţională şi europeană intră în vigoare din 1 iulie. Sunt şi anumite elemente care sunt discuţia comună a Consiliului Concurenţei, ANRE şi Ministerului Energiei, iniţiatorul ordonanţei, a căror aplicare stă încă sub semnul întrebării pentru a nu naşte la nivelul Comisiei Europene suspendarea aplicării în întregime sau chiar declanşarea unei proceduri de invetigaţie", a mai spus Calotă.

OUG 57, aprobată de Guvern în luna iunie, prevede că producătorii de energie regenerabilă vor primi panâ în 2017 doar o parte a certificatelor verzi, restul urmând să le fie transmise eşalonat din 2018. Companiile din domeniu au anunţat că noile reglementări vor duce la retragerea unor investiţii de peste 3 miliarde de euro în unităţi de producţie în România.

Certificatele verzi reprezintă ajutorul acordat de stat producţiei de energie din surse regenerabile şi sunt plătite prin facturi de toţi consumatorii de energie din România.

Sursa: mediafax.ro

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web