Dorohoi News Logo

Conted Dorohoi este pe locul trei în topul celor mai mari angajatori privați din judeţ

Conted

Cei mai mulţi angajaţi din judeţul Botoşani lucrează pentru firme din domeniul textil şi al construcţiilor. Datele statistice arată că cel mai mare angajator privat din judeţ este societatea din domeniul textil Serconf ce figurează cu 658 salariaţi.

Pe locul doi se situează tot o societate din acelaşi domeniu de activitate, Artsana cu 607 salariaţi. Podiumul este completat tot de o societate din  domeniul textil, Conted Dorohoi ce are 502 angajaţi. Datele statistice mai arată că nu întotdeauna firmele cu cei mai mulţi angajaţi sunt şi cele mai profitabile.

Topul profitabilităţii nu coincide cu cel al angajaţilor, spre exemplu societatea Electro-Alfa Internaţional, cea mai profitabilă din judeţ cu un rezultat de 12,2 milioane de lei are 262 de angajaţi şi nu figurează în top 10 angajatori. Elsaco Electronic, a doua firmă după criteriul profitului, cu 7,5 milioane de lei, ocupă locul şase în topul angajatorilor cu 409 salariaţi. Cel mai mare angajator, Serconf, ocupă doar poziţia a V-a în topul profitului, cu 4,6 milioane de lei.

Din punct de vedere al angajatorului public, cea mai mare unitate este Spitalul Judeţean, cu circa 2.000 de angajaţi, urmat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu peste 1.000 de oameni, dar şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie sau Poliţia de Frontieră, fiecare cu peste 800 de angajaţi.

 

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru înțelegere!

 

DorohoiNews.ro



economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web