Ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, vrea modificarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, astfel încât proprietarii să plătească impozit pe imobile în funcţie de utilitatea lor.
Prezent la o emisiune la Digi 24, ministrul Daniel Chiţoiu a anunţat principalele modificări la cele două coduri. „Prima este un impozit din punct de vedere al profitului la societăţile de tip holding", a anunţat ministrul de Finanţe, precizând că această modificare a fost cerută de companii. Potrivit acestuia, România ar avea de câştigat prin acest impozit pentru că "sediile sociale ale companiilor se vor muta în România şi, astfel, se vor crea locuri de muncă".
O a doua modificare la coduri, pe care Daniel Chiţoiu speră să o aplice de la 1 ianuarie 2014, este schimbarea modalităţii de impozitare pe clădiri şi pe imobile. „Nu se mai impozitează pe persoană fizică sau pe persoană juridică, ci în funcţie de destinaţia imobilului - locuinţă sau activitate comercială", a precizat ministrul de Finanţe.
Potrivit acestuia, mulţi proprietari de clădiri desfăşoară activităţi comerciale în locuinţele lor. Sursa: gandul.info