Preţul biletelor de tren se va majora, diferenţiat, pe zone kilometrice, cu până 10% de la 1 septembrie 2013, potrivit Ordinului pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători publicat în Monitorul Oficial. Astfel, de la 1 septembrie, preţul biletelor de tren va creşte cu procente cuprinse între 0,9% şi 10%. Potrivit Ordinului, în cazul unui tren Regio, preţul unui bilet la clasa a II-a pentru 51-60 de km ar putea creşte de la 7,30 lei, cât este în prezent, la 7,50 lei, în timp ce pentru un tren Inter Regio, pe aceeaşi rută, preţul unui bilet se va majora de la 14,10 lei, la 14,50 lei.
Pentru 301-350 de km, preţul unui bilet de tren la clasa a II-a va creşte de la 34,70 lei la 42 lei, iar în cazul unui tren Inter Regio, pe aceeaşi rută, preţul unui bilet va creşte de la 67,30 lei la 71,50 lei.
Tariful de rezervare a locului va creşte de la 3,3 lei în prezent la 4 lei. Tariful pentru secţia Anina - Oraviţa va fi de 10 lei, noteaza Agerpres in pagina electronica.