Penalităţile de întârziere şi dobânzile datorate statului pentru datoriile neplătite la timp, însumate, reprezintă aproximativ 22% din valoarea restanţei într-un an, semnificativ peste dobânda anuală efectivă (DAE) aferentă unui credit de nevoi personale în lei ce pleacă de la 10,2% pe an. Partea bună este că Fiscul nu percepe comision de risc şi rezervă minima obligatorie.
Pentru cei care încearcă să uite de datoriile la stat vestea proastă este că statul nu uită să perceapă şi penalităţi de întârziere şi dobânzi pentru sumele restante. Raţionamentul? Penalitatea reprezintă o sancţiune în timp ce dobânda are rolul să protejeze valoarea principalului neachitat la momentul indicat. Cât de mari sunt costurile unui credit fiscal (citeşte neplata la timp a obligaţiilor la stat)? Începând din iulie, potrivit avocatnet.ro, penalităţile de întârziere sunt de 0,02% pe fiecare zi de întârziere, ceea ce ar reprezenta cumulat 7,3% pe an. Până în iulie, penalităţile se acordau însă în funcţie de perioada de întârziere: 0% până la 30 de zile, 5% din obligaţia restantă între 31-90 de zile de întârziere şi 15% după a 91-a zi. Vorbim deci de o uşurare a poverii pentru datornicii de cursă lungă şi o penalizare suplimentară pentru uituci de la jumătatea acestui an.
Dobânzile reprezintă la rândul lor 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, raportat la valoarea restanţei, ceea ce adunat înseamnă 14,6% pe an. Acum, dacă tragem linie şi facem totalul ajungem la un cost de 21,9% pentru datoriile neplătite la timp statului. Nu e deloc ieftin să te împrumuţi de la ANAF!. Ce alternative ar avea la dispoziţie micul contribuabil persoană fizică?
Potrivit Conso.ro, un credit de nevoi personale de 10.000 lei pe 12 luni pleacă de la o DAE de 10,2%. Asta mulţumită ultimilor reduceri ale dobânzilor de politică monetară operate de BNR şi „gestionarii adecvate a lichidităţii” (citeşte deschiderea fără restricţii a robinetului de bani pentru bănci). Sunt 6 bănci diferite care oferă împrumuturi în lei cu costuri totale sub 15% (cu mai multe oferte de credit pe acelaşi segment fiecare, cu DAE ce variază uşor). Asta nu înseamnă că n-ar exista şi variante mai piperate, noi am depistat două oferte cu DAE de 24% pentru acest împrumut (ATE Bank şi OTP). Una peste alta, poate fi luată în calcul varianta unui credit bancar pentru plata datoriilor mai vechi la stat, dacă aveţi un scoring bun (dacă v-aţi califica pentru un nou împrumut) şi nu mizaţi pe o amânare sine-die a executării silite din partea statului.
Cum au variat „istoric” penalităţile pentru datoriile la stat
Potrivit unei analize avocat.net, dobânzile pentru neplata la timp au început să fie percepute abia din 1997 (deşi preţurile n-au fost deloc cuminţi după 1989). Nivelul era atunci de 0,25% pe zi şi s-a aplicat până în 1999 când a urcat la 0,3%. Între 2000-2001 avem 0,15%. Din 2001 urmează o scădere graduală până în 2005: 0,1%, 0,07%, 0,06%, 0,05% pentru ca în 2006 să urce din nou la 0,1% până în 2010. O nouă scădere la 0,05% şi 0,04% tot în 2010 (cam agitat acel an!) iar nivelul actual, de 0,04% pe fiecare zi de întârziere se aplică din octombrie 2010. La capitolul penalităţi de întârziere bornele sunt mai rare. Între 2001-2005 au fost de 0,5% pe lună. Au urcat pentru o perioadă scurtă la 0,6% pe lună la finalul anului 2005 iar în ultimii 3 ani, între 2010-2013 s-au aplicat 3 cote de penalizare, în funcţie de mărimea întârzierii (0%, 5%, 15%). Din iulie avem 0,02% pe zi.