Dorohoi News Logo

Cum să nu mai plăteşti impozit pe teren de anul viitor

impozit pe teren

Codul Fiscal a fost completat cu noi prevederi ce fac referire la impozitele plătite începând din 2014 de posesorii de teren. În anumite situaţii, Consiliile Locale îi pot scuti pe proprietari de plata impozitului.
Articolul din Legea privind Codului Fiscal (571/2003 cu modificările şi completările ulterioare ) referitor la scutirile şi facilităţile stabilite de consiliile locale a fost completat cu două noi alineate astfel că proprietarii de terenuri pot fi scutiţi, în anumite condiţii, de plata impozitelor aferente. Mai precis, Consiliul Local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren pentru proprietarii de terenuri degradate sau poluate "neincluse în perimetrul de ameliorare", potrivit unui anunţ în Monitorul Oficial.
 
Pentru a putea fi scutiţi de impozit, deţinătorii trebuie să solicite acest lucru Consiliului Local, iar, în prealabil, să obţină câte un aviz de la Ministerul Agriculturii şi respectiv Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
 
Avizul celor două Ministere se solicită după ce proprietarul a depus documente justificative şi are drept scop identificarea terenurilor degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare, precum şi delimitarea acestora.
 
Terenurile incluse în perimetrul de ameliorare sunt acele suprafeţe degradate sau neproductive, indiferent de proprietar, a căror punere în valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei solului, regimului apelor, îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi a diversităţii biologice.
 
Scutirea de la plata impozitului pe teren se va aplica din 2014 cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care au fost obţinute avizele favorabile din partea Ministerului Agriculturii şi al Mediului.
 
Cum e legea acum
 
Potrivit Codului Fiscal aflat acum în vigoare, Consiliul local poate acorda scutire de la plata impozitului pe teren sau o reducere a acestuia pentru terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu al persoanei fizice care datorează acest impozit. De asemenea, se pot primi scuturi sau reduceri dacă posesorii au venituri lunare mai mici decât salariul minim brut pe ţară ori constau în exclusivitate din indemnizaţie de şomaj sau ajutor social.
 
În cazul unei calamităţi naturale, consiliul local poate acorda, totodată, scutire de la plata impozitului pe teren, precum şi a taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire sau o reducere a acestora. economica.net

 

DorohoiNews.ro



economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web