Dorohoi News Logo

Dări noi: Impozit pe locul de parcare și piscină

piscinele-impozitate

Cei care dețin un loc de parcare sau o piscină în proprietate personală vor fi obligați să achite, de anul viitor, impozit pentru acestea.

Surse oficiale au declarat pentru mediafax.ro că extinderea bazei de impunere a fost convenită de către Guvern cu reprezentanții Fondului Monetar Internaţional (FMI).
 
Potrivit acelorași surse, noul impozit va fi aplicat doar persoanelor sau firmelor care deţin în proprietate astfel de construcţii, nu şi persoanelor fizice care achită anual o taxă primăriei pentru folosirea unui loc de parcare.

Ideea impozitării piscinelor a fost avansată de către reprezentanţii Guvernului încă din toamna anului trecut.

Atunci, Liviu Voinea, ce deținea funcția de secretar de stat în Finanţe, în prezent ministru-delegat pentru Buget, anunţa că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii.

Reforma are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent.

Tot atunci, premierul Victor Ponta afirma că impozitul pe piscine este practicat în toată Uniunea Europeană.

Informația apare la doar două zile după ce premierul Ponta a anunțat că Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei anumite taxe pe benzină și motorină, pentru suplimentarea fondurilor necesare construcției de infrastructură rutieră.

 

DorohoiNews.ro



economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web