Există câteva situaţii în care statul ar putea suspenda pensia. Este vorba de persoanele care realizează venituri impozabile.
Se suspendă pensia pentru pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, precum şi pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, dacă pensionarul desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă, este funcţionar public, realizează venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7, alin. (1), pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din contracte/convenţii încheiate potrivit Codului civil.
Se suspendă pensia pentru pensionarul, beneficiar al unei pensii anticipate sau al unei pensii anticipate parţiale, precum şi pensionarul de invaliditate, încadrat în gradul I sau II, dacă pensionarul realizează un venit brut pe an calendaristic mai mare sau egal cu suma de 8.892 lei, pentru anul 2013 (echivalentul a 741 lei pe lună), respectiv un venit mai mare sau egal cu suma de 9.192 lei, pentru anul 2014 (echivalentul a 766 lei pe lună), din activităţi independente, activităţi agricole, silvicultură, piscicultură, din asocieri fără personalitate juridică. Citeşte mai mult pe aradon.ro.