Dorohoi News Logo

Cadou electoral de la Guvernul Ponta: Amnistia fiscală, extinsă la toţi bugetarii

amnistie-fiscala

În prag de alegeri prezidenţiale, Guvernul patentează amnistia pentru bugetari. Mai exact, aministia fiscală generală. Decizia finală a fost luată de către senatori în urmă cu o zi. Cum a fost posibil? PSD a reuşit să strecoare un amendament la un proiect de lege pe care preşedintele Traian Băsescu îl retrimisese în Parlament, relatează Realitatea TV.

Plenul Senatului a extins, luni seară, amnistierea fiscală de la personalul din învăţâmânt la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor, notează Mediafax. Iniţiativa a fost adoptată cu 122 de voturi ”pentru” şi două abţineri, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaţilor.

Senatorii au adoptat în plen un amendament care a extins aplicabilitatea unei propuneri legislative care prevedea iniţial scutirea de la restituirea sumelor din venituri salariale, constatate nelegale, de la cadrele didactice la întregul personal bugetar. Amendamentul care stabileşte o amnistie fiscală generală a fost votat în urma cererii de reexaminare a Legii salarizării unitare, pe baza căreia s-au acordat sporuri ilegale, a explicat la Realitatea TV, preşedintele comisiei de muncă, Liviu Pop.

„Pentru 1.700 de profesori din Valea Jiului, unde s-a aplicat greşit Legea de salarizare din 2010, urma să se facă o chestiune de reparaţie, de amnistie. Preşedinţia ne-a trimis spre reexaminare legea, spunând că nu se poate face aşa ceva doar din Valea Jiului", a spus Pop.

Amendamentul propus de Comisia pentru muncă a făcut ca Guvernul să-şi schimbe poziţia iniţială, împotriva propunerii legislative, într-una în favoarea actului normativ.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, prezentă la dezbateri, a susţinut propunerea legislativă, menţionând că măsura ar fi o reparaţie pentru bugetari.

„Din 2012, de când am preluat guvernarea, Guvernul Ponta se luptă şi ia măsuri pentru repararea nedreptăţilor făcute de către fosta guvernare, iar proiectul de lege care astăzi este în dezbatere se înscrie pe această linie. Este vorba de repararea nedreptăţilor făcute profesorilor, cadrelor medicale, reprezentanţilor administraţiei publice locale şi alte categorii de bugetari. De aceea, Guvernul susţine raportul pe care l-a întocmit Comisia pentru muncă”, a afirmat ministrul.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web