Dorohoi News Logo

CCR a decis: Sute de mii de pensii au fost calculate greșit

bani-luati

Curtea Constituţională a decis recalcularea tuturor pensiilor ce le revin persoanelor care s-au pensionat în perioada ianuarie - noiembrie 2013, după ce a stabilit că legiuitorul a aplicat în mod eronat o decizie anterioară a curţii.

Curtea Constituţională a decis că Parlamentul nu a respectat o decizie anterioară a CCR referitoare la aplicarea indicelui de corecţie pentru persoanele pensionate în perioada 2011-2013. CCR a arătat că aplicarea corecţiei trebuia făcută având ca termen de referinţă 1 ianuarie 2013, şi nu noiembrie 2013 când a fost publicată în Monitorul Oficial decizia iniţială a Curţii.
 
Adică, în noiembrie 2013 a existat o decizie a CCR care a stabilit că dreptul pensionarilor la mărirea pensiei se acordă de la 1 ianuarie 2013. Legiuitorul însă a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese Curtea Constituţională.

Astfel, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, momentul în care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial.

În ziua de 17 septembrie 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României şi al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (dispoziţii introduse prin art.IV pct.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului), potrivit cărora, „Drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alin. (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013". Alin.(1) al art.IV se referă la ipoteza persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.IV alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 sunt neconstituţionale, întrucât, adoptând aceste norme, legiuitorul nu a respectat considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr.437 din 29 octombrie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.685 din 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care Curtea a constatat că persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 22 ianuarie 2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de art.170 din Legea nr. 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2013", se arată într-un comunicat al Curţii.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat Curtea Constituţională.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web