Au fost demarate 15.000 de „afaceri de la zero" în cei patru ani de la momentul lansării programului naţional prin care statul acordă finanţări nerambursabile de până la 10.000 de euro celor care vor să îşi deschidă o afacere de tip SRL-D (debutant), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Dacă iniţial cei care puteau primi finanţare de la guvern pentru a intra în rândul antreprenorilor din România erau doar tinerii cu vârstă de până în 35 de ani, de la începutul lunii iulie a acestui an criteriul de vârstă a fost eliminat oficial, scrie Ziarul Financiar.
Astfel, oricine vrea să îşi deschidă primul business poate să acceseze banii, dar să beneficieze şi de facilităţile oferite în cadrul programului – scutirea de la plata taxei pentru înfiinţarea firmei sau scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru antreprenorii care angajează cel puţin patru persoane.
Criterii de eligibilitate:
· nu au mai fost asociaţi, acţionari sau membri în conducerea unei întreprinderi până la înmatricularea societăţii;
· înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată (SRL);
· SRL-D-ul trebuie să aibă minimum 2 angajaţi în primii trei ani de activitate;
· trebuie să-şi păstreze statutul de microîntreprindere, adică să nu aibă peste 9 angajaţi în primii trei ani de activitate. Schimbarea de la microîntreprindere la alte tipuri de societăţi se face după al doilea an consecutiv de depăşire a limitei de 9 angajaţi, iar cu această prevedere se pierde statutul de SRL-D, deci şi finanţarea;
· cifra de afaceri nu trebuie să depăşească 500.000 de euro echivalentul în lei, altfel SRL-D-ul îşi pierde statutul de microîntreprindere, deci implicit finanţarea, potrivit legii;
· antreprenorul trebuie să aibă jumătate din suma necesară investiţiei, statul acoperind cealaltă jumătate, până la un maxim de 10.000 de euro. Dar dacă investiţia este de 40.000 de euro, suma maximă acordată de stat este tot de 10.000 de euro;
· să reinvestească anual cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;
· după trei ani de activitate un SRL-D-ul îşi pierde statutul de microîntreprindere, deci şi posibilitatea obţinerii fondurilor nerambursabile;
· cei care au cel mult 4 angajaţi pe o perioadă nedeterminată sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori.