Mai mult de jumătate din câştigul unei luni de muncă înseamnă taxe si impozite. Vărsăm bani la bugetul statului la fiecare pas: când mergem la magazin, când ne urcăm în maşină, când plecăm la serviciu sau când aprindem lumina acasă. Urmăriţi un experiment Digi24.
Pentru calculele noastre am luat exemplul unui bărbat de 35 de ani, care locuieşte în Bucureşti, la bloc, într-un apartament cu două camere. Câştigă salariul mediu pe economie şi conduce o maşină tot din clasa medie.
Statul îi ia o bună parte din salariu. Aproape 700 de lei îl costă lunar contribuţiile sociale, susţinerea fondului de şomaj şi impozitul pe venit. Pentru apartament plăteşte aproape 12 lei, iar impozitul pentru maşină îl costă încă 6 lei. La toate, se adună taxa pe valoarea adăugată pentru mâncare: încă 130 de lei pe lună. Iată însă câţi bani încasează, de fapt, statul dintr-un singur salariu.
„Să presupunem că sunt un angajator care vrea să îşi plătească salariatul cu aproximativ 3000 de lei într o lună. Din păcate nu toţi aceşti bani vor ajunge la el, pentru că pentru ei trebuie să plătesc statului 550 de lei. Din cei 2450 de lei pe care îi are acum salariatul, la rândul lui trebuie să verse statului taxe în valoare de 700 de lei într-o singură lună. Într-un final, statul rămâne cu 1250 de lei, iar salariatul cu aproximativ 1700”.
Întreţinerea, energia electrică şi serviciile scot din buzunarul personajului nostru alţi bani: TVA ul, accizele şi taxele puse de stat în facturile la utilităţi îi subţiază şi mai mult contul.
Nici întreţinerea unei maşini nu este mai uşoară. Rovigneta sau taxa de drum intră direct în conturile statului, iar 60% din costul carburanţilor sunt taxe şi accize. Din asigurări, revizie şi inspecţia periodică a maşinii, o parte din tarif intră tot la buget.
Dacă personajul nostru este fumător, numai acciza pentru un pachet de ţigări pe zi, îl costă lunar 180 de lei. În plus, pentru un coş de cumpărături de 500 de lei lunar, TVA-ul la alimentele şi accizele pentru cafea şi băuturile alcoolice, reprezintă 130 de lei.
Trăgând linie, din cei 2400 de lei cât este salariul mediu brut în România, mai mult de jumătate se duce la stat.
Din păcate, nu se vede foarte clar ce face statul cu aceşti bani colectaţi de la oameni, mai ales că, potrivit Ministerului Muncii, unul din cinci români trăiește în sărăcie. Sursa: money.ro