Ministrul Finantelor Publice, Darius Bogdan Valcov, solicita conducerii Autoritatii pentru Supraveghere Financiara (ASF) sa reanalizeze si sa regandeasca sistemul RCA (asigurarea de raspundere civila auto - n.r.) in privinta tinerilor sub 25 de ani, informeaza un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.
„Consider ca actuala realitate este una care ii pune pe tineri in dificultatea de a plati niste polite RCA, care pot ajunge sa fie chiar mai scumpe decat masina pe care o conduc. Trebuie identificata o solutie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins ca marea parte a acestora nu isi vor putea permite sa plateasca un RCA de peste 2.000 de lei. Am incredere ca speta va fi reanalizata de catre ASF, astfel incat sa venim in sprijinul tinerilor si nu impotriva lor", a subliniat ministrul Finantelor.
Oficialul MFP a mai spus ca filosofia guvernarii Ponta este aceea de a oferi sanse tuturor categoriilor, fara discriminari de niciun fel.
Pe 10 decembrie, presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Misu Negritoiu, a declarat ca va face o analiza a asigurarilor RCA si va solicita recalcularea preturilor la politele RCA pentru tineri. „Una dintre concluziile la care am ajuns in urma discutiilor cu parlamentarii este ca trebuie sa ne aplecam mai mult asupra consumatorului, cetateanului si in special eu m-am angajat sa fac un plan de analiza a situatiei RCA si a primelor de asigurare pentru tineret. Noi avem in vedere sa intram intr-o analiza cu toate societatile de asigurari care ofera acest produs, sa vedem de ce sunt asa de mari, sa intelegem, sa solicitam recalcularea, reanalizarea si m-am angajat ca pana in februarie sa vin cu un rezultat sa informez Comisia de buget si in acelasi timp sa vedem si rezultate din piata", a spus Negritoiu la Palatul Parlamentului, dupa audierea sa la Comisia de buget a Camerei Deputatilor.
El a adaugat ca in 2015 va fi monitorizata permanent aceasta problema si ca va trebui definita notiunea de „tineret" caruia i se adreseaza acest tip de polite.
„Toti au standarde diferite si vrem sa uniformizam si vrem sa punem o presiune si sa eliminam excesele si tratamentele diferentiate", a afirmat Negritoiu.