Dorohoi News Logo

Oraşele şi comunele vor primi 3,7 miliarde de lei pentru a-şi asigura nivelul de venituri

repartizarea sume buget

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va aloca peste 3,7 miliarde lei din impozitul pe venit şi TVA pentru asigurarea limitelor legale de venituri în 2015 pentru comune, oraşe, municipii şi judeţe, potrivit unui proiect de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor de echilibrare, publicat luni de MFP, potrivit Agerpres.

Pentru asigurarea limitelor legale de venituri în 2015 pentru unităţile administrativ - teritoriale, va fi alocată o sumă de 1,419 miliarde lei din cota de 18,5% din impozitul pe venit şi 2,282 miliarde lei din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Pentru bugetele proprii ale judeţelor, proiectul prevede o sumă de 700,26 milioane lei, reprezentând 27% din suma aferentă cotei de 18,5% din impozitul pe venit.

Pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare ale unităţilor administrativ-teritoriale, articolul 8 din Legea bugetului de stat pentru anul 2015 prevede, prin derogare de la Legea finanţelor publice locale, stabilirea unor limite de venituri proprii pe categorii de unităţi ale administraţiei locale, luându-se în calcul realizările din anul 2013. Astfel, comunele trebuie să aibă venituri de cel puţin 1,5 milioane lei, oraşele - 6 milioane lei, municipiile - 20 milioane lei, municipiile reşedinţă de judeţ - 50 milioane lei, iar judeţele - 80 milioane lei.

Necesarul de sume al administraţiilor locale se calculează ca diferenţă între limita stabilită şi veniturile proprii încasate în anul 2013 şi se asigură din cota de 18,5% din impozitul pe venit încasat la nivelul judeţului, la nivelul anului 2013, după ce în prealabil s-a alocat 27% din această sumă bugetului propriu al judeţului.

În situaţia în care sumele din cota de impozit pe venit nu sunt suficiente pentru asigurarea limitelor de venituri pentru fiecare unitate a administraţiei locale, de la bugetul de stat se alocă sume defalcate din TVA.

Sumele repartizate administraţiilor locale din impozitul pe venit se face pe baza unor coeficienţi de repartizare, calculaţi ca pondere a necesarului de sume aferent fiecărei unităţi administrativ-teritoriale în total necesar.

În situaţia în care, în cadrul unui judeţ, suma din cota de 18,5% din impozitul pe venit nu este suficientă pentru asigurarea limitelor de venituri, se repartizează sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, rămase după asigurarea limitelor de venituri se repartizează pe judeţe după următoarele criterii - 55% în funcţie de numărul de locuitori, 15% în funcţie de suprafaţa judeţului, 30% în funcţie de lungimea drumurilor judeţene şi naţionale.

Sumele defalcate din TVA destinate repartizării pe unităţi administrativ-teritoriale în vederea asigurării limitelor de venituri şi pe judeţe, pentru echilibrarea bugetelor locale, totalizează 2,539 miliarde lei.

Potrivit Legii 273/2006 privind finanţele publice locale, sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale se repartizau pe judeţe, precum şi pe unităţi administrativ-teritoriale din cadrul judeţului în baza unor criterii care nu asigurau în foarte multe cazuri finanţarea cheltuielilor de funcţionare ale acestora, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

„Vrem ca după prima jumătate a anului, după ce vedem cum s-a aplicat noua prevedere de echilibrare a bugetelor locale, să o îmbunătăţim şi din 2016 aceasta să fie ca o regulă în bugetele anuale ale României', a declarat săptămâna trecută ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, cu prilejul prezentării priorităţilor MFP pentru anul 2015. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

economic
Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web