Dorohoi News Logo

Cum poţi să obţii permis de muncă în Marea Britanie înainte de 1 ianuarie 2014

permis-de-munca-strainatate

După 1 ianuarie 2014, românii şi bulgarii vor putea să muncească fără niciun fel de restricţii în Marea Britanie; până atunci însă orice ofertă de angajare în Regatul Unit trebuie să treacă printr-un proces birocratic destul de complicat.

Chiar şi fotbaliştii români întâmpină probleme când vor să obţină permisul de muncă în UK- transferul lui Chiricheş la Tottenham este pus sub semnul întrebării de problemele pe care londonezii le au în încercarea de a-i obţine acestuia permisul de muncă.

Totuşi, românii obişnuiţi au găsit o portiţă în hăţişul legislativ şi au "fentat sistemul". Numărul muncitorilor veniţi în Marea Britanie din România şi Bulgaria a crescut cu 26% în doar 3 luni, ajungând la 141.000 la sfârşitul lui iunie 2013.

Raportat la cifrele din luna iunie a anului trecut, creşterea românilor şi bulgarilor care lucrează legal în Regatul Unit este de 37.000 persoane (un avans de 35%, de la an la an).

O mare parte dintre românii care au ales Marea Britanie ca destinaţie de muncă până în prezent au evitat însă sistemul greoi al obţinerii unui permis de muncă standard (Accesion Worker Card) şi s-au declarat liber-profesionişti (Self Employed).

"Este o veche lacună legislativă care le-a permis să lucreze legal în Marea Britanie", spune Andrew Green, preşedinte MigrationWatch, instituţie care a estimat că 50.000 de români şi bulgari vor veni în fiecare an în perioada 2014-2018.

Potrivit unui raport al altei organizaţii britanice, Migration Matters Trust, numărul de români şi bulgari care vor sosi în Marea Britanie anul viitor nu va depăşi 20.000. Estimările cele mai alarmiste vorbesc de 300.000 de imigranţi în primul an.

Categoriile speciale pentru care angajatorul NU trebuie să solicite permis de muncă

În cele mai multe cazuri, înainte ca lucrătorii români să aplice pentru un permis de muncă în Marea Britanie (Accesion Worker Card - AWC), angajatorul britanic trebuie să solicite în prealabil aprobarea demersurilor de angajare a acestora în baza sistemului de eliberare a permiselor de muncă (Letter of Approval).

Pentru anumite meserii şi categorii profesionale, lucrătorii români vor putea face solicitarea direct la Ministerul de Interne, fără ca angajatorul să mai solicite un permis de muncă.

Aceste categorii speciale sunt următoarele:

- personalul operaţional de la sol din aeroporturi al unei linii aeriene de cursă lungă; plasamente „Au pair”; lucrători din gospodării particulare; pastori, misionari sau membri ai unui ordin religios; angajaţi guvernamentali delegaţi; doctori pentru studii post-universitare, dentişti şi generalişti rezidenţi; funcţionari particulari dintr-o gospodărie diplomatică; reprezentanţi delegaţi ai unui ziar, agenţie de presă sau organizaţie de difuziune; reprezentanţi unici; profesori sau asistenţi lingvistici; asistente medicale calificate delegate care vin pentru o perioadă de practică supravegheată.

Etapele obligatorii pentru accesul pe piaţa muncii 

În cazul în care locul de muncă nu se încadrează într-una din aceste categorii, procesul pentru obţinerea permisului de lucru se va desfăşura în două etape:

- angajatorul din Marea Britanie solicită aprobarea locului de muncă în conformitate cu acordurile privind permisele de muncă;

- muncitorul român sau bulgar trebuie să solicite un permis pentru lucrătorii din cele două ţări UE în cazul cărora s-au păstrat anumite restricţii în urma aderării.

Persoanele care obţin cardul de angajare sunt în general muncitorii calificaţi; permisele de muncă sunt eliberate însă şi muncitorilor cu o calificare minimă care vin prin programul de angajare a muncitorilor agricoli sezonieri (Seasonal Agricultural Workers Scheme - SAWS).

În cazul în care societatea comercială primeşte o scrisoare de aprobare în baza demersurilor legale supuse restricţiilor, persoana în cauză poate solicita apoi eliberarea unui card de angajare.

Cardul de angajare este eliberat pentru o anumită activitate. În cazul în care intenţionezi să îţi schimbi activitatea, trebuie să obţiii un alt card.

Nu au nevoie de autorizaţie de muncă

Derularea raporturilor de muncă este permisă în lipsa unei autorizaţii de muncă în cazul celor care:
- Au dobândit dreptul de sedere în Marea Britanie înainte de aderarea României la Uniunea Europeana, prin care nu le este limitat dreptul de a ocupa un loc de munca în acest stat;
- Au lucrat continuu si legal în Marea Britanie, în baza unui contract de munca, pentru o perioada de 12 luni încheiata la 31 decembrie 2006 sau ulterior acestei date;
- Sunt detasati în Marea Britanie de o companie cu sediul pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene / Spatiului Economic European;
- Au dubla cetatenie, si pe lânga cetatenia româna detin si cetatenia Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Elvetiei sau a altui stat al Spatiului Economic European (cu exceptia Bulgariei);
- Sunt membri de familie (sot/sotie/partener civil sau descendent direct cu vârsta sub 18 ani) ai unui cetatean dintr-un stat care nu este membru al Spatiului Economic European care detine un drept de sedere si munca pe teritoriul Marii Britanii;
- Sunt membrii unei misiuni diplomatice sau membrii de familie ai unui diplomat sau ai unei persoane care beneficiaza de imunitate diplomatica;
- Au dobândit statutul de „lucrător înalt calificat” în baza programelor: Highly Skilled Migrant Programme / International Graduates Scheme / Scottish Graduates Scheme.

Accesul lucrătorilor înalt calificati (Highly Skilled)

Programul pentru specialiştii înalt calificaţi (Highly Skilled Migrant Programme – HSMP) este un sistem bazat pe puncte, accesul în program fiind obţinut prin acumularea a cel puţin 75 de puncte. Punctajul se acordă în baza a 5 criterii de evaluare, după cum urmează:
- Calificari (Doctorat – 50p, Master – 35p, studii universitare – 30p);
- Veniturile câstigate în ultimele 12 luni anterior depunerii aplicatiei.
- Experienta dobândita anterior în Marea Britanie, pentru care se acorda 5p.
- Vârsta (mai putin de 27 de ani – 20p, 28 şi 29 de ani – 10p; 30 si 31 de ani – 5p, peste 32 de ani – 0p);
- Absolvirea unui program de Master in Business Administration (MBA) oferit de o institutie eligibila, garanteaza obtinerea a 75 de puncte.

Certificatul galben şi certificatul albastru

Orice persoană angajată legal pentru o perioadă neîntreruptă de 12 luni poate obţine drepturile comunitare de care beneficiază personalul muncitor. Asta înseamnă că, potrivit legislaţiei UE, muncitorul respectiv obţine drepturi depline de rezidenţă în statele membre UE şi se bucură de dreptul nelimitat de acces la piaţa muncii. Pentru confirmarea acestei situaţii se acordă un Certificat de înregistrare în Uniunea Europeană, "albastru".

Certificatul de înregistrare albastru (Blue Card / Blue Registration Certificate) se acordă:

- Celor care au lucrat continuu si legal în Marea Britanie în calitate de angajat, timp de cel putin 12 luni, precum si membrilor lor de familie;
- Membrilor de familie ai unui cetatean român care are statut de „student”, „self-sufficient” sau „self-employed;
- Membrilor de familie ai lucrătorilor care deţin o autorizaţie de muncă (AWC / SAWS card);
- Lucrătorilor “înalt calificati” care îndeplinesc criteriile impuse de HSMP/IGS/SGS şi membrilor lor de familie.

Certificatul de înregistrare galben (Yellow Card / Yellow Registration Certificate) se acordă:

- Celor care studiaza si doresc sa lucreze pe durata studiilor
- Celor care desfasoara activitati pe cont propriu (self-employment)
- Celor care detin resurse suficiente pentru a se întretine în Marea Britanie, fara a trebui sa lucreze în acest stat (self-sufficient).

Accesul muncitorilor calificaţi

Angajarea cetatenilor români pentru posturi calificate din Marea Britanie se realizeaza prin programul Business and Commercial. Condiţiile sunt următoarele:

- postul vacant nu poate fi ocupat de cetateni britanici sau din celelalte state membre ale Uniunii Europene care nu sunt supusi regimului tranzitoriu pe piata muncii.
- postul îndeplineste criteriile calificarilor. Pentru a îndeplini aceasta conditie postul trebuie sa solicite:
-- studii superioare de lunga durata (Degree / Diploma de licenta) sau
-- studii superioare de scurta durata cu relevanta pentru domeniul în care urmeaza sa se faca angajarea (Higher National Diploma - HND / Diploma de absolvire) sau
-- studii superioare de scurta durata (HND) care nu au relevanta pentru postul în cauza si cel putin un an experienta relevanta în munca pe un post care implica folosirea unor competente cel putin la nivelul NVQ 3 sau
-- 3 ani de experienta în munca pe un post care implica folosirea unor competente la nivelul NVQ 3 sau peste, într-un domeniu cu relevanta.

În situatia în care nu sunt îndeplinite conditiile anterioare, autorizatia de munca poate fi emisa daca:
- Postul solicita o calificare cel putin la nivelul N/SVQ3 (vezi broşura ataşată);
- Lucratorul are o calificare cel putin la nivelul N/SVQ3 sau postul presupune o salarizare la un anumit nivel;

Metoda preferată de români: activitatea pe cont propriu (Self Employed)

Self Employed este echivalentul în Marea Britanie a termenului "Persoană Fizică Autorizată (PFA)" din România. Este practic activitatea pe cont propriu, în care nu figurezi ca angajat al unei companii, ci ca prestator de servicii.

"Este singura modalitate de a lucra in Marea Britanie pentru care romanii nu au nevoie de acte suplimentare fata de orice alt cetatean al UE sau UK", se spune pe site-uurile comunităţii românilor din Marea Britanie (romani-online.co.uk). Tot aici se poate găsi un ghid complet de acces ca Self-Employed.

"Nu aveţi nevoie de nici un document care să confirme faptul că sunteţi autorizat ca persoană care desfăşoară o activitate independentă dar trebuie să puteţi demonstra că sunteţi în mod real aşa ceva, în cazul în care vi se solicită acest lucru", se spune în documentele UK Border Agency.

Pentru a presta o activitate ca Self Employed, trebuie să urmezi câţiva paşi:

- Incepi efectiv sa prestezi activitatea pe care o vrei
- Aplici pentru National Insurance Number (NINO).(informatii suplimentare despra aceasta gasiti pe site-ul HMRC)
- Te înregistrezi ca "Self Employed" la HMRC

Pentru unele activitati, cum ar fi cea de electrician, ai nevoie de autorizatii suplimentare inainte de a incepe sa lucrezi. În cazul în care intentionezi sa lucrezi in constructii ca Self Employed si o firma mai mare îţi contracteaza serviciile, există un regim special care se aplică în acest caz.

Se numeste "Construction Industry Scheme" si informatii suplimentare (in limba engleza) se pot gasi pe pagina HMRC.

Salariul minim în UK şi securitatea socială

Salariul sub care nu poţi fi plătit în Marea Britanie în 2013 este echivalentul a 1.190 euro, potrivit celor mai recente date Eurostat (este al şaselea nivel minim de salarizare din UE).

Impozitul se aplica diferentiat asupra venitului, in functie de nivelul acestuia: pana la 2230 lire – 10%; intre 2231 si 34600 lire - 22%; peste 34600 lire - 40%.

Cuantumul contributiilor care trebuie platite depinde de statutul persoanei respective - şi anume daca este încadrată în munca sau derulează o activitate pe cont propriu, precum si de nivelul veniturilor acesteia.

Potrivit ANOFM, cand lucrezi în UK, angajatorul are nevoie de numarul tău de asigurari NI (National Insurance) pe care îl poţi obtine de la cel mai apropiat Centru de Ocupare Local.

Contributiile pentru securitate sociala se deduc direct din salarii, cuantumul acestora fiind diferit in functie de venit. Prestatiile de securitate sociala furnizate prin Departamentul de taxe si impozite (HMRC) sunt: indemnizatia de boala, indemnizatia de somaj, pensia de urmas, pensia de limita de varsta.

Pentru a avea acces la sistemul national de sanatate (National Health System) trebuie să te înregistrezi la un medic generalist din localitatea in care te afli.

Amenzi pentru munca fără forme legale

În cazul în care eşti angajat ilegal in Marea Britanie poţi fi amendat pe loc cu 1.000 lire sterline. Societatea comercială pentru care lucrezi poate primi şi ea o amendă de până la 5.000 lire. Sursa: realitatea.net

 

DorohoiNews.ro



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web