Dorohoi News Logo

Sfaturi pentru reducerea facturii pentru cei care au centrală de apartament pe gaz

calorifer centrala

Începând cu 1 ianuarie, gazele pentru populație se vor scumpi din nou, urmând ca pe parcursul anului viitor, procentele majorărilor să ajungă la 10%.

Potrivit calendarului de liberalizarea a prețului la gaz, încă din prima lună a anului, factura va crește cu 2%. Alte două procente vor fi adăugate de la 1 aprilie, urmând ca de la 1 iulie și 1 octombrie, gazul să se scumpească cu câte 3%.

Deși în procente mici, scumpirile repetate reprezintă o adevărată bombă cu ceas pentru populație, pentru că ele nu se vor opri aici. În perioada 2015-2018, majorarea va fi de 12% pe an, iar  începând cu 1 ianuarie 2019, doar consumatorii vulnerabili vor mai plăti preţuri reglementate, restul consumatorilor urmând să-și negocieze preţul direct cu furnizorii.

Măsuri pentru reducerea consumului
Pentru a-și optimiza costurile cu încălzirea, cei care folosesc o centrală pe gaz au la îndemână o serie de măsuri de exploatare a acesteia, astfel încât să-și reducă factura.

Despre ce pot face consumatorii în acest scop, Yahoo! News a stat de vorbă cu Cătălin Drăguleanu, reprezentant al unui producător de echipamente pentru încălzire.

Astfel, pentru reducerea consumului de gaz pe perioada iernii, consumatorii își pot monta un dispozitiv de termoreglare, precum cronotermostatele sau senzori externi de temperatură.

Rolul unui termostat de cameră, fie că este programabil sau nu, este de a păstra o temperatură constantă în locul în care este montat.

Pe lângă confortul pe care îl creează, utilizarea lui duce la reducerea semnificativă a consumului de gaz. Și asta pentru că optimizează funcționarea centralei numai în funcție de necesar, astfel încât, în momentul când în cameră s-a atins temperatura cerută, centrala se oprește.

Astfel, perioada de funcționare a centralei este mai mică decât dacă nu ar exista un termostat de cameră. În plus, utilizarea termostatului crește durata de viață a centralei.  În medie, o centrală termică are o durată de viață de aproximativ zece ani, însă în funcție de utilizare poate ajunge la 15 ani.

Totodată, este recomandată folosirea programelor de încălzire presetate sau a celor personalizate, în cazul în care centrala permite acest lucru,  astfel încât instalația de încălzire să consume în funcție de nevoile utilizatorului.

„Cel mai eficient este să fie instalat un dispozitiv de termoreglare care să fie programat pe ore, în funcție de programul zilnic al utilizatorului, respectiv zile lucrătoare sau week-end . Astfel centrala își gestionează funcționarea, optimizează consumul și sunt evitate eventuale uzuri prin porniri repetate. Un termostat programabil poate fi reglat așa încât, în timpul când nu suntem acasă, temperatura interioară să nu depășească 10-15 grade C , iar cu câteva ore înainte de întoarcerea acasă aceasta să pornească, iar la sosire să avem deja temperatura de confort”, după cum a explicat Cătălin Drăguleanu.

Pentru a evita pierderile semnificative de căldură, nu este indicată instalarea termostatelor în imediata apropiere a ferestrelor.

Verificarea, o dată pe an

Pentru a asigura funcționarea unei centrale la randament maxim, instalația de încălzire trebuie verificată cel puțin o dată pe an, astfel evitându-se atât deteriorarea precoce a sistemului, cât și consumul crescut de energie. În cadrul reviziei, se vor curața filtrele din instalație și de pe centrală, se vor schimba filtrele anti-calcar și, dacă este cazul, va fi verificată și completată soluția antigel din instalație.

Conform legii, la fiecare doi ani este necesară efectuarea unei verificări tehnice periodice, dar la fel ca în cazul unei mașini, o revizie anuală poate prelungi durata de viață a unei centrale.

Un aspect important menționat de Drăguleanu este că orice intervenție asupra centralei termice trebuie făcută de către un reprezentant al unui service autorizat.

Tot pentru a eficientiza consumul de căldură trebuie ca radiatoarele să nu fie mascate de obiecte de mobilier.

În cazul în care nu încălzesc uniform, caloriferele trebuie aerisite la fiecare început de sezon rece. Pentru un control al temperaturii în fiecare camera și pentru evitarea pierderilor de caldură, este recomandat ca radiatoarele să fie dotate cu robinete termostatat.

Atunci când vreți să achiziționați o centrală nouă, alegeți un produs cu clasă energetică ridicată.
În topul celor mai eficiente produse din punct de vedere energetic se regăsesc centralele termice în condensare. Instalarea unui astfel de sistem de încălzire poate aduce o economie de până la 35% la consumul de gaz, față de o centralelă termică convențională.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 



Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web