Dorohoi News Logo

Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în săptămâna 28 decembrie – 3 ianuarie – FOTO

cinema melodia program

Filme de acţiune, animaţie, actiune dar şi thriller, este oferta cu care Cinematograful Melodia vine în această săptămână. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094.

Racetime / Marea bulgăreală 2 - Supercursa săniuțelor
Regia: Benoît Godbout, Jean-François Pouliot, François Brisson
Cu: Noel Fisher, Angela Galuppo, Dawn Ford
Gen film: Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie
Durata: 89 minute
Premiera in Romania: 14.12.2018
Racetime / Marea bulgăreală 2 - Supercursa săniuțelor
"Marea bulgăreală 2 - Supercursa săniuțelor" este continuarea succesului din 2015. Este o călătorie plină de aventuri, cu încercări și eșecuri, dar și cu bucuriile micilor victorii ale copilăriei.
Când se organizează cea mai spectaculoasă cursă de sănii în micul orășel, Frankie-Patru-Ochi și echipa sa, având-o pe Sophie la conducerea saniei, se înscriu cu gândul că își vor învinge competitorii, adică echipa formată din nou-sosiții Zac, misterios și dichisit, și vărul său atletic Charly. Dar sania fantastică proiectată de Frankie se dezintegrează chiar înainte de a trece linia de sosire. Este o pierdere amară pentru Frankie, care refuză să accepte că ar fi făcut greșeli de construcție. Împreună cu prietenii săi, el reușește să demonstreze că Zac a trișat în timpul cursei.
Frankie cere repetarea cursei, iar Zac acceptă cu condiția ca Frankie să construiască o pistă de curse cu totul nouă. Frankie și prietenii săi construiesc o pistă spectaculoasă. Zac își dă seama că se confruntă cu un adversar puternic, așa că ridică și mai mult miza, făcându-l pe Frankie să pună la bătaie hambarul.
Cele două echipe încep pregătirile, iar Zac e și mai decis să trișeze fără scrupule, ca să aducă victoria în tabăra lui. Dar Frankie și echipa lui au câteva surprize pentru el, care s-ar putea să încline balanța într-o direcție neașteptată

Second Act / A doua şansă
Regia: Peter Segal
Cu: Milo Ventimiglia, Vanessa Hudgens, Jennifer Lopez, Leah Remini
Gen film: Comedie, Romantic, Dragoste
Durata: 98 minute
Premiera in Romania: 14.12.2018
Second Act / A doua şansă
Maya, o femeie ambițioasă de 40 de ani, este blocată într-un loc de muncă prost plătit, luptându-se cu frustrările visurilor neîmplinite. O femeie inteligentă care a lucrat cu sârguință într-un magazin local, acesteia îi este refuzată o poziție managerială din lipsa unei diplome universitare. Cu toate acestea, când are șansa de a primi jobul viselor ei, ea profită la maxim de oportunitate. După o eroare de identificare, Maya impresionează directorul executiv al uneia dintre cele mai mari corporații din New York și primește un loc de muncă în compania sa. Indusă în eroare, compania o consideră pe Maya o consultantă desăvârșită și o angajează să se ocupe de o afacere importantă. Având în vedere oportunitatea incredibilă de a avea cariera și stilul de viață la care l-a visat mereu, ea trebuie să dovedească că inteligența poate fi la fel de valoroasă ca și o diplomă universitară, și că nu este niciodată prea târziu pentru a-și lua revanșa.

Aquaman 
Regia: James Wan
Cu: Jason Momoa, Amber Heard
Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic, SF
Durata: 143 minute
Premiera in Romania: 21.12.2018
Aquaman 
"Aquaman" îl aduce pe Jason Momoa în rolul lui Arthur Curry, alias Aquaman. Momoa îl descrie pe Curry ca fiind "jumătate om, jumătate zeu". Poate să respire sub apă, să comunice cu creaturile mării și, pe deasupra, este superputernic. Geoff Johns spune că e "un om prins între două lumi, dar care are responsabilitatea de a le proteja pe amândouă..."

Bumblebee 
Regia: Travis Knight
Cu: Hailee Steinfeld, John Cena, Angela Bassett, Justin Theroux
Gen film: Acţiune, Aventuri, SF
Durata: 114 minute
Premiera in Romania: 28.12.2018
Bumblebee 
Fugar încă din 1987, Bumblebee își găsește refugiu într-un atelier dintr-un orășel maritim din California.
Charilie, o fată care urmează să îmlinească 18 ani, și care încearcă să-și găsească un loc al ei pe lume, îl descoperă pe Bumblebee, cu răni adânci din bătălii trecute, și aproape nefuncțional. Între cei doi se va înfiripa o prietenie care va ajuta omenirea să scape dintr-o invazie pe cât de neașteptată, pe atât de periculoasă.

Spider-Man: Into the Spider-Verse  / Omul-Păianjen: În lumea păianjenului
Regia: Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman
Cu: Hailee Steinfeld, Nicolas Cage, Mahershala Ali, Liev Schreiber, Jake Johnson
Gen film: Acţiune, Animaţie, Aventuri, SF
Durata: 117 minute
Premiera in Romania: 28.12.2018
Spider-Man: Into the Spider-Verse  / Omul-Păianjen: În lumea păianjenului
Omul-Păianjen: În lumea păianjenului ni-l prezintă pe adolescentul Miles Morales, din Brooklyn, în rolul principal, ca o dovadă a posibilităţilor nelimitate pe care le are universul Spider-Man, în care oricine ar putea să poarte vestita mască.
Inspirat de personajele din cartea de benzi desenate a scriitorului Brian Michael Bendis şi a artistului plastic Sara Pichelli, din 2011, filmul se axează pe aventurile unui adolescent afro-latino-american din Brooklyn, Miles Morales, care încearcă să se integreze într-o şcoală privată din Manhattan.
Tatăl lui Miles este un ofiţer de poliţie ca la carte, iar mama sa este o asistentă medicală extrem de devotată meseriei sale. Amândoi sunt nişte părinţi iubitori , mândri de realizările fiului lor, dorind să-l vadă integrat în şcoala pentru copii supradotaţi, unde l-au înscris. Totuşi, acomodarea pentru noua şcoală pare a fi destul de grea pentru Miles, care ar prefera mai degrabă să petreacă timp cu prietenii săi din vecini, sau să-l viziteze pe unchiul Aaron, care-l încurajează în pasiunea sa pentru graffiti. Deşi Miles îl idolatrizează pe Aaron, unchiul său fermecător este o persoană complexă, care a cam avut probleme cu legea în trecut.
Viaţa lui Miles devine şi mai complicată atunci când este muşcat de un păianjen radioactiv, care-l face să dobândească abilităţi şi trăsături supranaturale, cum ar fi veninul, camuflajul natural, gelul adeziv, auzul extrem de fin, simţurile de păianjen şi multe altele. Între timp, Kingpin, geniul răului, mafiotul oraşului, şi-a construit un accelerator nuclear ultrasecret, care reuşeşte să deschidă un portal către alte universuri, aducând în lumea lui Miles o serie de alte versiuni ale lui Spider-Man (inclusiv pe cea a lui Peter Parker, Spider-Gwen, Spider-Man Noir, Spider-Ham şi Peni Parker).
Ajutat de personaje familiare cum ar fi Peter Parker, Spider-Gwen şi războinica mătuşă May, sau noile personaje Spider-Ham, Spider-Man Noir şi Peni Parker, Miles învaţă să accepte provocările şi responsabilităţile de a fi un super-erou adevărat. El îşi dă seama că oricine îşi poate pune masca de erou şi poate lupta pentru ceea ce e cinstit şi corect.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web