Dorohoi News Logo

Cele mai frecvente minciuni pe care părinţii le spun copiilor

copii

Copiii, nevinovaţi cum sunt, cred tot ce le spun mama şi tata. Până la o vârstă, cel puţin. Pentru ca să-i determine să facă "ceea ce trebuie", unii părinţi îi mint pe micuţii lor determinându-i astfel să mănânce alimente sănătoase, să aibă un comportament civilizat şi să nu îşi pună în pericol vieţile.   
   Problema e că unele dintre aceste neadevăruri ajung să fie crezute chiar şi atunci când copilul devine adult.
1. Dacă înghiţi guma de mestecat, aceasta se lipeşte de stomac
Toţi am auzit de zeci de ori această... ameninţare. Ei bine, e fals. Guma ţi se lipeşte de tălpi, de mâini sau de haine, dar nu şi de stomac. Ea este digerată la fel ca şi celelalte alimente, iar partea ce nu poate fi dizolvată de sucurile gastrice este eliminată.
2. Dacă mănânci morcovi o să vezi în întuneric
E adevărat că morcovii conţin vitamina A, care ajută la sănătatea ochilor, a pielii, părului şi a altor organe, dar nu înseamnă că dacă mănânci mulţi morcovi ajungi să ai o vedere supraomenească. Din fericire, aceasta este una dintre minciunile pe care nu ajungem să le credem când creştem mari.
3. Dacă ieşi afară cu părul ud răceşti
Dacă stai în frig poţi să te îmbolnăveşti, dar mai degrabă iei un virus. Părul ud nu prea are nimic de-a face cu răceala. Poţi să te trezeşti cu dureri de cap, poate să te trezeşti cu o hipotermie, dar atât răceala cât şi gripa au legătură cu viruşii, nu cu părul ud.
4. Dacă te strâmbi rămâi aşa
Probabil dacă stai strâmb săptămâni în şir vei face riduri sau îţi vei deforma cumva faţa, dar dacă te strâmbi, scoţi limba, te uiţi cruciş, nu vei rămâne blocat astfel. Poate faci o întindere musculară în cazul în care te forţezi, dar nu vei ajunge să fii strâmb.
5. Dacă mănânci multă ciocolată te umpli de coşuri
Alimentele grase cresc producţia de sebuum a pielii, dar nu cauzează coşuri sau acnee. Există posibilitatea, dar nu s-a putut dovedi aşa ceva, până acum. Coşurile apar din cauza mizeriei şi a unui ten gras, a unui dezechilibru hormonal şi nu din cauza ciocolatei.

sursa: libertatea.ro
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web