Dorohoi News Logo

Ce facem cand copilul are cosmaruri noaptea sau e somnambul?

copilul are cosmaruri

Intre 20 si 35% dintre copiii de 3 ani se trezesc noaptea, iar aceasta proportie scade treptat pana la varsta de 5 sau 6 ani. Trezirile sunt provocate uneori de tulburari de somn, atat de frecvente la aceasta grupa de varsta: insomnie, cosmaruri, spaime nocturne sau chiar ocazional, somnambulism.
Insomnia
Insomnia e adesea legata de frica de intuneric (ceea ce da frau liber imaginatiei, atat de fertila la aceasta varsta). E cea mai frecventa forma a tulburarilor de somn, indoferent de varsta.
Cosmarurile
Cosmarurile sunt mult mai frecvente la copii decat la adulti si incep pe la 2-3 ani (perioada care coincide cu dezvoltarea foarte intensa a imaginatiei). Personajele imaginare (monstri, vrajitoare, cavaleri rai), precum si anumite situatii emotive dificile (schimbarea gradinitei, inceperea scolii, certuri intre parinti, frica de un animal) vor alimenta cosmarurile. Se spune adesea ca noaptea ii permite copilului sa «digere» sau sa asimileze ceea ce afla sau traieste in timpul zilei. E normal ca aceste nopti sa fie uneori agitate! In cazul cosmarurilor, trebuie pur si simplu sa-i vorbim calm copilului, luandu-l in brate, sa-i spunem ca-i numai un vis urat, sa-l linistim scurt si sa-l culcam la loc, ca sa adoarma din nou. Sunt de evitat explicatiile lungi care ar alunga somnul copilului. Mai bine sa revenim asupra subiectului a doua zi, daca el isi mai aminteste si daca vrea sa stea de vorba cu noi! Desi e tentant sa-l chemam pe copil sa-si termine somnul cu noi in pat, se recomanda mai degraba sa facem astfel incat el sa adoarma la loc in propriul pat.
Spaimele nocturne
In timp ce cosmarurile ii sperie pe copii, spaimele nocturne ii sperie mai ales pe parinti, prin intensitatea lor. Copilul se agita, se ridica, sare din pat urland, baiguie, tipa, pare sa aiba halucinatii. Are un aer ingrozit, e transpirat, are ochii deschisi si totusi nu ne vede. Fireste ca asta ne tulbura ca parinti!
Copilul nostru pare sa fie in alta lume!
Nu trebuie sa-l bruscam vrand cu orice pret sa-l trezim sau sa-l scoatem din apatie, ci mai degraba sa-i vorbim calm si sa-l linistim. Respiratia lui isi va recapata ritmul normal, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, incat el nici nu-si va aminti episodul a doua zi! Desi parintii sunt de obicei foarte ingrijorati de aceste manifestari nocturne, trebuie sa retinem ca ele sunt frecvente la varsta de 3-6 ani si nu au consecinte asupra sanatatii copilului.  Nu necesita vreun tratament sau consultarea medicului, in afara de cazul cand se repeta pe o perioada lunga (de mai multe ori pe saptamana, timp de mai multe luni).
Somnambulismul

Desi somnambulismul este mai frecvent la copiii intre 6 si 10 ani (mai ales la baieti), el se poate manifesta ocazional inca de la varsta mersului. Copilul umbla putin impleticit, cu ochii deschisi, dar parand ca doarme si e foarte linistit.  Este absolut nerecomandat sa trezim un copil somnambul. Trebuie sa-i vorbim calm si sa-l conducem inapoi in pat. El se va lasa dus si va adormi repede la loc, fara sa-si aminteasca a doua zi ce s-a intamplat. Totusi un somnambulism frecvent ar trebui sa faca obiectul unui consult medical.

sursa: libertatea.ro

 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web