Dorohoi News Logo

Poliția Locală Dorohoi: Acțiune pentru combaterea depozitării deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate

Gunoi

În conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, polițiștii locali acționează cu prioritate pentru combaterea fenomenului depozitării deșeurilor de natură diversă, în alte locuri, decât cele destinate și amenajate în acest scop. Astfel, polițiștii locali au desfășurat misiuni de verificare și monitorizare a zonelor: str. Spiru Haret, str. Poștei, str. Oborul Nou, str. Ștefan Airinei. 

În data de 04.09.2024, în jurul orei 16.30, pe timpul desfășurării activităților pe str. Spiru Haret, polițiștii locali au surprins două persoane în timp ce depozitau deșeuri menajere și vegetale în locuri nepermise și neamenajate.

Având în vedere faptul că, contravenienții și-au recunoscut fapta și sunt la prima abatere, au fost sancționați cu AVERTISMENT.

De asemenea atragem atenția la faptul că, în corformitate cu prevederile art.3 alin (1), lit.a, din H.C.L 78/2016 aruncarea sau abandonarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, precum și orice alte deșeuri pe domeniul public, se sancționează contravențional astfel:

- pentru persoane fizice cu amendă cuprinsă între 500 lei - 800 lei;
- pentru persoane juridice cu amendă cuprinsă între 1.000 lei - 1.500 lei.

Acţiunile de depistare a persoanelor care abandonează deșeuri pe domeniul public/privat se vor desfășura permanent, aplicându-se, de câte ori va fi cazul, sancţiuni contravenţionale cu scopul de a menține un mediu sănătos.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web