Dorohoi News Logo

E.On Gaz Distributie, recomanda:

e. on

E.ON Gaz vine cu recomandari la adresa populatie cu privire la utilizarea gazului in locuinte. Asta dupa ce, luni, la Baia Mare, au fost înregistrate două cazuri de intoxicaţie cu monoxid de carbon în urma cărora zece persoane, dintre care sase copii, au fost internaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale de urgenţă.  E.ON Gaz Distribuţie îşi manifestă preocuparea pentru siguranţa consumatorilor de gaze naturale şi reaminteşte că, pentru prevenirea evenimentelor grave, consumatorii trebuie să respecte cu stricteţe următoarele reguli privind utilizarea instalaţiilor de gaze naturale:
   -să nu doarmă cu focul deschis (în cazul aparatelor neautomatizate);
   -să nu doarmă în încăperi cu aparate de utilizare neracordate la coşul de fum (aragaz etc.);
   -să nu lase focul nesupravegheat la arzătoarele neautomatizate;
   -să nu folosească aparate de utilizare care nu sunt etanşe sau nu au tiraj;
   -să nu folosească improvizaţii la instalaţiile de utilizare;
   -să asigure o ventilare permanentă în încăperile unde funcţionează centralele termice sau aparatele de consum cu flacără liberă;
  -să asigure verificarea şi curăţarea coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an (o dată, obligatoriu înaintea începerii sezonului rece).
În cazul în care simt miros specific de gaz sau suspectează probleme în funcţionarea aparatelor sau instalaţiilor de gaze naturale, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 
0265.200.928
(număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie)
sau
0800.800.928
(număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă). (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web