Dorohoi News Logo

5 trucuri de infrumusetare pentru femeile aflate la a doua tinerete

trucuri-pentru-infrumusetare

Unele sfaturi de infrumusetare pot fi aplicate la orice varsta, fie ca ai 19 ani, fie ca ai chiar si 90. Printre acestea se numara: sa iti dai cu creme care au factor de protectie solara, sa bei suficienta apa, sa nu fumezi si sa faci exercitii fizice in mod regulat.
   Acestea nu sunt insa suficiente, astfel ca, asa cum pe masura ce inaintezi in varsta apar mai multi inamici ai frumusetii tale, cum ar fi ridurile sau petele, la fel trebuie sa actionezi si tu, cu alte arme decat cele pe care le foloseai la 20-30 de ani.
   Iata, potrivit Howstuffworks.com, cateva trucuri eficiente pentru femeile mai in varsta.
1. Ai grija de cearcane
In timpul primei tinereti, aceste cearcane apareau doar dupa o noapte in care ai lucrat sau ai petrecut, insa, odata cu inaintarea in varsta, acestea incep sa se permanentizeze, chiar si daca te odihnesti suficient. Pielea de sub ochi, care este foarte sensibila si subtire, devine si mai sensibila, facand si mai vizibile micile vase de sange si cearcanele.
   Iar solutia nu consta doar in a-ti da cu un anticearcan; poti chiar sa sari peste acesta, dar sa iti dai pe zonele de sub ochi cu un fond de ten care este mai deschis decat nuanta restului fetei tale. Intinde-l bine, astfel incat sa nu se vada urme, aplica apoi putina pudra, si vei vedea o imbunatatire.
   De asemenea, conteaza sa iti dai cu creme speciale pentru noapte si sa dormi suficient.
2. Defineste-ti genele si sprancenele
Ochii sunt, de cele mai multe ori, primul lucru pe care o persoana il observa la altcineva, abatand adesea atentia de la alte imperfectiuni. De aceea, este important sa iti definesti genele si sprancenele, pentru a avea cat mai multa expresivitate.
   Ai grija sa ai mereu un contur la sprancene si, mai ales daca ai portiuni in care nu mai cresc fire de par, sa folosesti un creion, insa nu prea mult pentru a nu fi strident. In ceea ce priveste genele, foloseste un rimel pentru volum, mai ales ca, pe masura trecerii anilor, acestea raman mai putin bogate.
3. Vopseste-ti parul raportat la varsta pe care o ai
Atunci cand te hotarasti sa iti vopsesti parul este esential sa optezi pentru o nuanta care se potriveste varstei tale. Astfel, decat sa alegi un blond uniform care pare artificial (o greseala facuta frecvent de femeile in varsta), cauta sa alegi culori mai neutre cum ar fi nuante de caramel pentru femeile care au fost blonde natural, sau suvite mai deschise pe un fond mai inchis pentru cele care au fost brunete.
4. Foloseste mai putin fond de ten
Unele femei mai in varsta, din dorinta de a masca intr-o cat mai mare masura ridurile, isi dau cu prea mult fond de ten, ceea ce nu face decat sa atraga atentia si mai tare asupra acestora.
   De aceea, conteaza foarte mult sa iti dai cu fond de ten intr-un strat mai subtire sau chiar sa eviti folosirea acestuia. In locul lui poti folosi, mai ales in zona petelor si cearcanelor, un anticearcan, cu conditia sa intinzi bine si apoi sa aplici o pudra translucida.
5. Alege nuante mai deschise la rujuri
Un studiu realizat recent de o companie cosmetica a scos la iveala faptul ca femeile care aveau peste 45 de ani au ales rujul ca fiind produsul pe care il iau cu ele oriunde. Ce este important insa in aceasta privinta este evitarea folosirii unor nuante inchise, mai ales daca ai buzele destul de subtiri (si oricum se mai subtiaza pe masura ce inaintezi in varsta).
   Cu cat sunt mai inchise si aprinse nuantele cu atat vor arata mai strident si mai nepotrivit, cel mai bine fiind sa alegi rujuri cu cateva tonuri mai deschise.

sursa: ziare.com
 

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web