Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere cu însemnele autorităților din Tajikistan, ce s-a dovedit a fi fals.
În data de 09 aprilie 2025, în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui autoturism, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 38 de ani.
Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere cu datele de identificare și fotografia acestuia, având caracteristici similare celor eliberate de către autoritățile din Republica Tajikistan.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit faptul că permisul de conducere în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total.
Bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere contra sumei de 2.000 de euro ca urmare a finalizării examenelor teoretice și practice la o școală de șoferi din Tajikistan, primind documentul prin poștă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.