Luni, 9 ianuarie, a fost o zi cu peripeţii pentru Alexandru A., în vârstă de 64 de ani din localitatea Smârdan.
Acesta a fost acroşat de un BMW care se deplasa de la Darabani către Dorohoi. Pe fondul vitezei, şoferul BMW-ului a pierdut controlul volanului, a intrat în derapaj, l-a acroşat pe bătrânul care se deplasa pe marginea carosabilului şi a sărit un şanţ oprindu-se pe o movilă de pământ.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei şi o ambulanţă care a preluat victima şi atransportat-o la Spitalul Municipal Dorohoi. Alexandru A. a fost supus investigaţiilor şi a primit îngrijiri medicale nefiind necesară internarea acestuia.
„La noi s-a prezentat un bărbat în vârstă de 64 de ani, victimă a unui accident de circulaţie, cu un hematom la genunchiul stâng, fără leziuni şi fără probleme deosebite, care nu a necesitat internarea”, a declarat pentru Dorohoi News, medical de gardă Emilian Vamvu. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro