Dorohoi News Logo

În loc de mărţişor s-a ales cu un dosar penal pentru contrabandă

Tigari de contrabanda (3)

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au întocmit dosar penal pentru contrabandă, pe numele unui cetăţean român, care a încercat să introducă în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, 4000 ţigarete marca L&M.
 
În seara de 29 februarie a.c., un poliţist de frontieră care executa serviciul de supraveghere în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, a observat pe coronamentul barajului un autoturism marca VW Golf, care se îndrepta dinspre R. Moldova spre România şi care după ce a trecut linia de frontieră, la circa 200 de metri pe teritoriul românesc a oprit, pentru scurt timp, după care şi-a continuat deplasarea spre vama Stânca.

Având suspiciuni că din autoturismul respectiv au fost abandonate bunuri, în scopul sustragerii de la controlul vamal, poliţistul de frontieră a anunţat echipa operativă de la Sectorul PF Stânca. În urma cercetării zonei, s-a descoperit la baza coronamentului barajului o geantă de voiaj în care se găseau 4000 ţigarete marca “L&M”, de provenienţă Duty Free, în valoare de 1800 lei.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că ţigările aparţin şoferului autoturismului VW Golf, cetăţeanul român Marinică M., în vârstă de 24 de ani, care le-a aruncat peste coronamentul barajului în scopul sustragerii de la controlul vamal. În consecinţă, cetăţeanul român Marinică M. s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă”, documentele urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni, competent în soluţionarea cauzei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web