Dorohoi News Logo

Un şofer s-a ales cu dosar penal din cauza firmei de asigurări

sofer

Un ieşean s-a ales cu dosar penal după ce la un control al Poliţiei asigurarea de tip RCA s-a dovedit a fi falsă.

Ieșeanul Ștefan Rotaru spune că toată încurcătura a plecat, de fapt, de la o greșeală de tastare, făcută de un angajat al companiei de asigurări. Acesta a scris cifra 8 în loc de 9 la seria de şasiu, scrie bzi.ro. După controlul de rutină, polițiștii au descoperit că polița de asigurarea de tip RCA, făcută la Asirom, este falsă.

Gabriel Ștefan Rotaru, de 21 de ani, din comuna Holboca, s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat pentru fals si uz de fals. Greşeala pe asigurare era de o cifră, iar cei de la ASIROM mi-au eliberat altă poliţă RCA şi o notă explicativă către Sectia 4 în care menţionau că a fost greşeala lor", a mai spus ieşeanul.

Însă, dosarul penal era întocmit deja şi trimis la Judecătorie. "Se pare că cei care au făcut asigurarea nu au scris datele corect. S-au făcut adrese oficiale pentru a se stabili cine a făcut greșeala. Cercetările continuă", a declarat Mihaela Abaza, inspector in cadrul Inspectoratului Județean de Poliţie (IPJ) Iaşi.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web