Dorohoi News Logo

A pierdut controlul volanului și a accidentat un bătrân care se afla în propria curte

accidentt

La data de 11.04.2012, în jurul orei 16.50, P. EMANUEL CLAUDIU de 20  ani,  din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Botoşani, după ce a trecut de intersecţia cu strada Iuliu Maniu a efectuat o manevră neregulamentară de depăşire a unui alt autoturism,  încălcând marcajul simplu continuu, după care a revenit pe sensul său de mers.

În urma tuturor acestor manevre, coroborat cu viteza neadaptată, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus de deplasare, după care a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobil.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a lui P. COSTACHE de 54 ani, din municipiul Botoşani, proprietarul imobilului în curtea căruia a pătruns autoturismul. Bărbatul se afla în curtea imobilului, fiind lovit de gardul împrejmuitor şi de autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ; i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Față de P. EMANUEL CLAUDIU se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web