În seara de duminică, 20 mai, în jurul orei 22.05, T. CRISTIAN ȘTEFAN de 22 ani, din localitatea Tătărășeni, comuna Havîrna, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Havîrna, a efectuat o manevră de evitare a unui animal aflat pe partea carosabilă, pierzând controlul asupra autoturismului, împrejurare în care a ajuns în șanțul de pe contrasens şi s-a izbit într-un podeț.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a lui M. LARISA de 18 ani, din comuna Havîrna, pasageră pe scaunul dreapta față al autoturismului, care a fost transportată la Spitalul Municipal Dorohoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind ulterior transferată la Spitalul Județean Botoșani.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat; i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. (DorohoiNews.ro)