Dorohoi News Logo

Tineri reţinuţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie

hot arestat

Poliția municipiul Botoșani a fost sesizată ieri, 22 mai, în jurul orei 16.00, de S. F. de 23 ani, din municipiul Botoşani, cu privire la faptul că în noaptea de 21/22.05.2012, în jurul orei 02.00, doi tineri l-au agresat și i-au sustras bunuri personale.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au identificat pe C. ROBERT-CĂTĂLIN de 20 ani și R. ŞTEFAN de 19 ani, ambii din municipiul Botoşani, despre care s-a stabilit că în noaptea de 21/22.05.2012, în jurul orei 02.00, aflându-se în stare de ebrietate, s-au deplasat în zona Piaţa Viilor din municipiul Botoşani, unde partea vătămată dormea într-o rulotă.

Cei doi tineri au pătruns în interior şi, prin folosirea de acte de violenţă, au deposedat partea vătămată de mai multe bunuri personale aflate în două sacoşe, după care au părăst locul faptei. Bunurile, în valoare de 220 lei, au fost găsite la locuințele celor doi, fiind restituite părţii vătămate.

Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani a celor doi suspecţi, în sarcina lor reţinându-se săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Astăzi, 23 mai, tinerii vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, cu propunere de arestare preventivă. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web