Dorohoi News Logo

Șoferi implicaţi în accidente rutiere, după ce s-au urcat băuți la volan

beat-la-volan

Duminică, 27 mai, în jurul orei 20:15, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282, pe relaţia Săveni-Drăgușeni, A. IOAN de 29 ani, din localitatea Sărata, comuna Mihălășeni, pe fondul stării de ebrietate, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în derapaj şi izbindu-se într-un pom de pe marginea drumului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ieri, 28 mai, în jurul orei 17.20, A. LUCIAN de 41 ani, din localitatea Cătămărăşti-Deal, comuna Mihai Eminescu, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Națională din municipiul Botoșani a fost implicat într-un accident rutier, produs din culpa sa şi din care a rezultat avarierea a două autovehicule. A. LUCIAN avea o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acestora li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauzele urmând a fi soluţionate procedural. (DorohoiNews.ro)

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web