Dorohoi News Logo

Reguli de circulaţie pe drumurile publice, complet ignorate de un botoşănean de 26 ani

politia rutiera

În noaptea de 09/10.07.2012, în jurul orei 04:00, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani, aflându-se pe strada Octav Onicescu din municipiu, a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, conducătorul acestuia continuându-şi însă deplasarea.

În aceste împrejurări, poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia, manevră efectuată pe străzile Vârnav, Prieteniei, Bulevard Mihai Eminescu, George Enescu, până la intersecţia cu strada Bucovina, unde conducătorul a oprit în cele din urmă.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana lui S. MARIUS-LAURENTIU de 26 ani, din municipiul Botoşani. Întrucât emana halenă alcoolică, acestuia i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, însă a refuzat, astfel încât a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto a refuzat şi această procedură.

Față de S. MARIUS-LAURENTIU continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice sau a testării aerului expirat, în vederea stabilirii gradului de alcoolemie.

Ultimă oră Toate Știrile
Redacție Versiune web