Poliția oraşului Flămânzi a fost sesizată vineri 20 iulie, în jurul orei 19:00, cu privire la faptul că pe DE 58, la ieşirea din localitatea Copălău, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, iar unul dintre conducătorii auto implicaţi a părăsit locul producerii evenimentului.
Pe baza semnalmentelor comunicate, autovehiculul condus de acesta a fost identificat şi oprit la intrarea în municipiul Botoşani, pe Șoseaua Iaşiului, de poliţiştii rutieri, care au identificat conducătorul auto în persoana lui G. DUMITRU de 33 ani, din localitatea Cotu, comuna Copălău.
De asemenea, s-a stabilit că, în jurul orei 17.40, în timp ce G. DUMITRU conducea autoturismul pe pe DE 58, pe relația Flămânzi-Botoșani, s-a angajat în depăşirea autoturismului condus de U. SIDOREL de 42 ani, din municipiul Iaşi, împrejurare în care îl acroşează, cele două autovehicule intrând în coliziune.
În urma accidentului a rezultat vătămarea coporală uşoară a lui U. Nicoleta, pasageră în autoturismul condus de U. SIDOREL, care a fost transportată la Spitalul Județean Botoșani.
Ambii conducători auto au fost testati cu aparatul etilotest, în cazul lui G. DUMITRU rezultând o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de G. DUMITRU se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporala din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea orgaenlor de poliţie. (DorohoiNews.ro)